Ultima dintre măsurile disperate cu care Guvernul Traian Băsescu încearcă să-şi acopere incompetenţa, cea referitoare la suprataxarea drepturilor de autor, vorbeşte şi despre dispreţul pe care guvernanţii îl au pentru actul de creaţie, pentru artişti. Cu cât este exersată un timp mai îndelungat, puterea politică determină un tip de cultură specifică - mai exact cultura şpăgii. De la acel nivel, cultura veche şi desuetă, obositoare şi absconsă, care rezistă în cărţi şi supravieţuieşte în săli de spectacole şi de expoziţii, îi enervează pe guvernanţii români, scoţându-i din minţi în vremuri de criză. Aceştia sunt mari protectori ai cărţilor doar dacă ele sunt vechi, deci de necitit şi dacă au valoare în euro pe piaţă. Mai dau bine şi în biblioteci atunci când casa le este călcată întâmplător de vreun musafir cu gusturi subţiri, căci slugile culturnice sunt chemate doar la birou sau în casele de protocol ale statului.

Artiştii mai sunt buni în sălile de spectacol, numai dacă sunt prezenţi şi ei, politicienii, iar presa reflectă corect, adică fără momentele de căscat continuu, de moţăire şi plictiseală îndulcite cu câteva sms-uri date secretarei simpatice - treburi de stat care nu suferă amânare. Şi pozele cu obedienţii culturali, surprinse chiar la târgurile de carte, fac bine la popor.

Merg fotografiile cu Gabriel, cu Horia şi cu alţi ieftini, pentru că în mintea cetăţeanului responsabil se va face transferul de încredere avut în intelectual către politician, tot aşa cum a fost făcut, pe nevăzute, şi transferul de monedă şi de alte sinecuri de la politicianul aflat la butoanele puterii către autorii săi preferaţi.

Dincolo de jocurile de imagine, fără excepţie, guvernanţii rămân fideli cititori de etichete. Eticheta este produsul cel mai de încredere şi mai căutat. Consumul cultural realizat prin cheltuirea comisionului, a mitei şi a sporuri