România nu poate plăti pensiile din rezervele valutare, deşi acestea au urcat la finele primului semestru la 35 miliarde de euro, deoarece legislaţia europeană ne interzice total, a declarat ieri Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) la un seminar economic.
"Articolul 123 din Tratatul de Aderare interzice băncilor centrale orice fel de finanţare a deficitului din rezerve. Un buget poate cheltui cât încasează plus cât se poate împrumuta", a spus Isărescu. Interdicţia este inclusă şi în articolul 7 din legea privind statutul BNR. Banii din rezerve sunt total diferiţi de bugetul de stat. Dacă România ar utiliza rezerva internaţională, formată din cea valutară plus aur, la plata pensiilor ar consuma-o într-un an şi după aceea nici bani n-ar mai avea şi nici să se împrumute n-ar mai putea.
"Este straniu că utilizarea rezervelor valutare în alte scopuri a fost propusă de nişte parlamentari. (...) Partidele politice să îşi ia consilieri juridici, noi la BNR avem, şi bineînţeles un consilier financiar sau cel puţin un consilier de aritmetică", a completat Isărescu.
La data de 6 mai, senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat că Guvernul ar putea accesa în cazuri de maximă urgenţă fonduri din rezerva BNR. "În ultimă instanţă, ne putem atinge şi de bani din rezerva BNR", declara Frunda în emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3. Numai statele aflate în pragul colapsului şi, eventual, din lumea a treia au utilizat de-a lungul timpului astfel de măsuri extreme pentru a nu intra în incapacitate de plăţi.
Rezerva băncii centrale a fost "pândită" de mai multe ori în ultimii doi ani de criză de politicieni. Ideea a mai fost vehiculată şi anul trecut, când mai mulţi membri ai Cabinetului Boc au cerut folosirea unei părţi a rezervelor valutare de la BNR pentru investiţii. În acest an, Mediafax a obţinut o variantă de