Silent Dreams este titlul expoziţiei de fotografie pe care tânără braşoveancă Andra Secelean o propune publicului din oraşul de sub Tâmpa. Galeriile Kron Art au găzduit vernisajul
expoziţiei care cuprinde atât peisaje, cât şi portrete surprinse de tânăra artistă în Braşov şi împrejurimi
Andra Secelean vine cu un suflu nou în arta fotografică braşoveană, cu un stil neîngrădit de regulile scrise sau nescrise ale acestei arte. Cu toate acestea, fotografiile expuse dezvăluie talentul tinerei jurnaliste şi trăirile autoarei în faţa scenelor pe care le-a surprins. „Expoziţia se numeşte «Silent dreams», adică vise tăcute, pentru că cred că oricare din aceste fotografii ascunde câte un vis, câte un secret care poate fi aflat numai dacă se vizionează fiecare poză în parte. Le-am făcut foarte uşor, am tot timpul aparatul foto la mine şi am sute de poze. A fost greu să aleg, dar pozele sunt făcute foarte uşor. Prin fotografie mă exprim mai uşor decât prin scris. Îmi dă libertate şi mă relaxează”, ne spune Andra Secelean.
Răsărituri sau apusuri de soare, clădiri văzute în jocuri interesante de lumini, o stradă pustie, dar şi portrete sunt temele atacate de tânăra artistă şi pe care le puteţi vedea la galeriile Kron Art. Silent Dreams este titlul expoziţiei de fotografie pe care tânără braşoveancă Andra Secelean o propune publicului din oraşul de sub Tâmpa. Galeriile Kron Art au găzduit vernisajul
expoziţiei care cuprinde atât peisaje, cât şi portrete surprinse de tânăra artistă în Braşov şi împrejurimi
Andra Secelean vine cu un suflu nou în arta fotografică braşoveană, cu un stil neîngrădit de regulile scrise sau nescrise ale acestei arte. Cu toate acestea, fotografiile expuse dezvăluie talentul tinerei jurnaliste şi trăirile autoarei în faţa scenelor pe care le-a surprins. „Expoziţia se numeşte «Silent dreams», adică vise tăcute,