Adeschis prima şcoală militară, a fondat şcoli de medicină cu ajutorul doctorului Davila, apoi Şcoala de Arte şi Meserii, a construit Teatrul Naţional, a dat un imbold puternic agriculturii, industriei şi comerţului.
Barbu Dimitrie Ştirbei s-a născut la Craiova în anul 1785, şi a fost fiul adoptiv al lui Dimitrie Ştirbei, care era ultimul descendent al unei familii boiereşti, înrudite cu Mihai Viteazul. Barbu învaţă acasă, numai cu profesori din colegiu şi primeşte un atestat de filosofie. Apoi pleacă să studieze la Paris. Abia în anul 1815 se întoarce în ţară, la vârsta de 30 de ani. Îşi începe cariera de funcţionar şi om politic. E numit „dregător", după vechiul regim patriarhal. E numit vel căminar de domnul Grigorie Ghica şi primeşte unul din locurile de ispravnic, în judeţul Vlaşca. În acelaşi an, izbuteşte să se mute în judeţul Ilfov, fapt ce îi îngăduie să locuiască în Bucureşti. În 1828, îndată după ocupaţia rusă, capătă sarcina de a se îngriji de trecerea trupelor ruse, fiind astfel un comisar al ţării pe lângă trupele acestora.
Cererile ruseşti nu mai conteneau, trupele lor străbăteau ţara în lung şi lat şi rechiziţionau animale de muncă, luau cereale şi tot ce se mai putea lua. Barbu Ştirbei trebuia să facă faţă acestor cerinţe. În acest timp vistieria era goală, iar recolta foarte slabă. În curând, generalul Pavel Kiseleff îl numeşte pe Barbu Ştirbei ministru de Interne. Barbu îşi pune candidatura în alegerile pentru Adunarea Obştească şi iese, în decembrie 1836, în fruntea celor 20 de deputaţi ai Bucureştiului. Nicolae Iorga îl descrie astfel pe Barbu Ştirbei: „N-a fost niciodată un entuziast, nici un vorbăreţ, şi puţini oameni au pătruns vreodată în intimitatea cugetului şi a inimii sale." În 1840, tipăreşte o dare de seamă a ministerului său, iar în iunie 1841 demisionează şi pleacă în străinătate.
Chemat la domnie
