Actorul american Nicolas Cage a declarat într-un interviu recent acordat realizatorului de televiziune David Letterman că s-a drogat cu ciuperci halucinogene împreună cu motanul său Lewis, informează contactmusic.com.
Starul american a descoperit la un moment dat că motanul său învăţase să deschidă frigiderul şi se înfrupta din acele ciuperci.
De vorbă cu pisica
„Aveam o pungă cu ciuperci în frigider. Pisica mea obişnuia să se furişeze în frigider pentru a ajunge la ele. Văzând că pisica le mânca cu multă poftă, mi-am spus că ar trebui să fac acelaşi lucru, împreună cu el. Îmi amintesc că eram întins pe pat, iar Lewis era pe biroul de lângă pat şi ne uitam unul la celălalt ore întregi. Nu ne mişcam deloc, doar ne uitam unul la celălalt. În acele momente nu aveam niciun dubiu că el este fratele meu. La un moment dat l-am auzit spunându-mi: «Bună!»", a relatat actorul american. Nicolas Cage, în vârstă de 46 de ani, a ţinut totuşi să precizeze că aceste lucruri s-au întâmplat în trecut şi că în prezent este adeptul unui stil de viaţă sănătos.
În cei 20 de ani de carieră, Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără „Părăsind Las Vegas" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi „Suflet sălbatic" (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. Actorul a terminat de curând filmările pentru „Ucenicul vrăjitor/ The Sorcerer's Apprentice", care va avea premiera în România la 30 iulie.