Specialiştii în resurse umane susţin că, din cauza crizei economice globale, un student va trebui să cântărească de două ori înainte de a alegere ce specializare universitară va alege.
Potrivit acestor experţi, în perioadele de recesiune economică se dezvoltă specializările care implică servicii externalizate, adică suport de tehnologia informaţiei, contabilitate, relaţii cu clienţii.
„În aceste perioade se reduc şansele de angajare. Iar mulţi dintre studenţii consideră că mai multe aplicaţii înseamnă şanse mai multe de angajare”, arată Dragoş Gheban, specialist în resurse umane de la Catalyst Solutions. El îi sfătuieşte pe tineri, atunci când decid să aplice pentru un domeniu, să vobească mai întâi cu foştii absolvenţi.
Citeşte şi:
Interzis fără meditaţii la Arhitectură
Viitorii juriști sunt „judecaţi“ după dosar
Fac voluntariat ca să scape de taxele mari de la facultate
Economiştii, căutaţi şi pe vreme de criză
Cele mai căutate specializări tehnice
Viitorii mediciniști se pregătesc pentru admitere
Care sunt cele mai căutate facultăţi
În rândul companiilor există o tendinţă de recrutare a tinerilor absolvenţi în special din rândul celor care au studii în domeniul IT şi telecomunicaţii, dar şi în cel economic. „Îndeosebi specializările inginereşti sunt căutate. Şi absolvenţii cu note mari de la facultăţile de studii economice, sunt foarte căutaţi”, afirmă Luminiţa Socaci, specialist în resurse umane.
Pentru că aceste domenii persistă în topul ofertelor de muncă, cele mai apreciate specializări pot fi acum urmate, la mai multe universităţi din România, şi într-o limbă străină.
În plus, universităţile au acum şi programe internaţionale de cooperare şi de mobilitate studenţească de tip Erasmus.