Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Bacul xeroxat”: candidaţii au primit parole în schimbul banilor

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 17 iulie 2010 ·

În încheierea de arestare preventivă a celor doi directori de şcoli se arată metoda completă de fraudare a unei probe de la bacalaureat.

DNA a folosit şi interceptări. Hotărârea tribunalului arată că inculpaţii Ioan Rus şi Ioan Văidăhăzan, alături de învinuitul Dorel Avram, director la şcoala privată Didactica Nova, i-au instruit pe candidaţi ca pe ultima pagină a lucrării, în penultimul rând, să scrie o expresie ce avea valoare de parolă. Procurorii susţin că lucrările cu parolă au fost înlocuite de inculpaţi, împreună cu preşedintele comisiei de bacalaureat, Ilie Cornoiu, cu altele xerocopiate. Rus le-a spus anchetatorilor că metoda de fraudare a fost concepută de Văidăhăzan şi Cornoiu. Incheierea penală privind arestarea preventivă a directorului Grupului Şcolar “Alexandru Borza”, Ioan Rus, şi a directorului adjunct al Colegiului Tehnic “Edmond Nicolau”, Ioan Văidăhăzan, scoate în evidenţă schema complexă a fraudării bacalaureatului. “Inculpaţii Rus Ioan şi Văidăhăzan Ioan, în colaborare cu învinuiţii Avram Dorel şi Cornoiu Ilie, au conceput un plan de fraudare care a presupus comiterea unor noi infracţiuni, alături de cele de corupţie, fapte pe care nu au ezitat să le săvârşească, singurul scop fiind acela de a obţine foloase materiale ilicite”, au arătat procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). “Candidaţii au fost instruiţi, după caz, de inculpaţii Ioan Rus, Văidăhăzan Ioan şi învinuitul Avram Dorel să se prezinte la data de 28 iunie 2010 la examen în mod normal, să completeze lucrarea cu toate datele cerute de exigenţa examenului, să redacteze patru pagini de lucrare indiferent de conţinutul acesteia, important fiind ca pe ultima pagină a lucrării, în penultimul rând, să scrie expresia “asta-e-este” sau “dacă-aşa-este”, după caz, expresie având valoare de parolă, necesară pentru identificarea lucrării în vederea sustragerii şi înlocuirii ei cu a

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 33 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°