- Cultural - nr. 595 / 17 Iulie, 2010 Carti noi CORNEL DIMOVICI - "VREMEA TRADARILOR" Reintoarcerea din (si in) Infern I ncepe abrupt, cu naduful acela tipic ardelenesc, tasnit violent dupa prea multa adastare, acumulata, veac dupa veac, de traitorii de pe aici, taindu-le piezis si inverzindu-le uitatura: "Si iar accepta, trebuia sa accepte, revoltat, umilit si supus, optimist si trist, inabusit de ura si de mila, ura fata de sine insusi ca trebuie sa existe, neavand incotro, neintrebandu-l nimeni, pe el, materie si existenta si spirit, deci neintrebandu-l, trebuise, repetand si blestemand, mereu repetand, sa accepte, sa indure toata mizeria, si injosirile, si umilintele pe care poate si trebuie sa le accepte un om. Intrebarea, de la inceputul inceputurilor, sau solutia, aruncata in lume, scuipata, construita ca sa fie intoarsa pe toate partile cu acelasi rezultat: de ce eu si numai eu, de ce nu si celalalt, sau nu si ceilalti, in aceeasi masura, pentru ca, la urma-urmei, toti, intr-o forma sau alta (...), toti muritorii sunt loviti, si umiliti, si chinuiti, si aruncati in noroi, si fara acest strop de speranta, de fapt cea mai mareata calitate umana, ei oamenii, ar fi disparut inainte de a fi apucat sa construiasca primele colibe si strazi si cetati si catedrale". "Reintoarcerea din Infern" se numeste primul capitol, desi adevaratul infern al personajului abia acum incepe, descinzand, dupa opt ani de detentie politica, in preaplina "libertate" a "obsedantului deceniu", pe peronul garii clujene. Un medic inca tanar, fiu al unui alt detinut politic, eliberat cu trei luni inainte de termen, incearca sa se recompuna, sa-si reia viata de unde o lasase. Nu in integralitatea ei, ci ratacind prin "zapezile de altadata" cu umbra Liviei, iubita cu ochii senini, "imensi si albastri", cautand-o "in acelasi oras si totusi intr-alta lume, cumva straina, nestiind unde si, de