Universitatea Cluj a fost învinsă astăzi în amicalul de la Alba Iulia, primul pe care echipa îl dispută pe arena unde va juca meciurile „de acasă” din viitoarea ediţie a campionatului. „U” a pierdut în faţa Gaz Metan Mediaş, 2-0, a doua înfrângere în două zile, după cea disputată pe arena „Clujana” în compania FC Zalău.
Managerul general Marian Pană a trimis în teren „11”-le le format din Matache – Unguruşan, Daniel Muteanu (56, Izvoranu), Boban Cenic, Zoran Belosevic – Reinaldo, Boştină – Georgian Tobă (78, Cojocnean), Helder Castro (56, Lemnaru), Noe Acosta – Gabriel Machado (73, Voican). De cealaltă parte, Gaz Metan i-a aliniat pe Pleşca – Zaharia (56, Nohai), Lazăr, Acachi, Marovic, Todea, Hoban (56, Dudiţă), Kubala, Al. Munteanu, Eric şi Aganovic (56, Martins).
în prima repriză a meciului, încheiată fără gol, „studenţii” au dominat jocul, însă ocaziile clare au lipsit la ambele porţi.
Primul gol al partidei a fost înscris de Aganovic, cu capul, în minutul 50, din centrul careului, în vreme ce Dudiţă, intrat în teren doar în repriza a doua, a majorat diferenţa printr-un şut de la marginea careului.
La meci au asistat aproximativ 200 de spectatori.