Alte rânduieli şi alte moravuri aveau cetăţenii urbei de altădată. Călătorind prin pagini de carte, descoperi acea lume care te atrage astăzi nu numai prin mirosul de vechi pe care îl emană, ci, în general, prin felul ei de a fi.
Colindând străzile Craiovei de la 1900, din când în când o pălărie se ridica de pe cap în semn de salut, gest însoţit de o pronunţare în mod corect „Sărut mâna“. Drept răspuns înclinai politicos din cap, în mod discret. Plana în acea societate şi un respect deosebit pentru bunul public. Dovada o fac numeroasele gesturi. „Directorul Şcolii Normale cere voie de la primărie să culeagă puţină verdeaţă din arborii de la luncă sau din altă parte pentru a orna o sală în vederea serbării de 10 mai, tot astfel cum cu ocazia dezvelirii Monumentului Comemorativ al Războiului din 1877-1878, regimentul 1 Artilerie «Regele Carol» cere voie să ia frunziş verde de la luncă pentru decor şi primeşte aprobare cu condiţia supravegherii din partea unui ofiţer şi în prezenţa grădinarului-şef Emil Mack pentru a evita degradări.
De asemenea, Directorul Şcolii Trişcu cere permisiunea de a veni cu băieţii în parc pentru a pescui şi a se distra“, se menţionează în Arhivele Olteniei.
Un oraş guvernat de legi stricte
Printre obiceiurile timpului găsim şi pe acela al scuipatului oricând, oriunde şi oricum. Serviciul sanitar se sesizează şi încearcă îngrădirea lui în normele de igienă. Astfel descoperim localuri publice închise temporar pentru că nu aveau scuipători cu soluţie antiseptică sau pentru că nu aveau tăbliţe cu indicaţia „Nu scuipaţi pe jos!“.
Pentru a remedia alt obicei ancestral, Parlamentul României a elaborat „Legea contra beţiei“ din 7 martie 1908 (de menţionat că legile de la acea vreme nu purtau numere pentru identificare, ci un titlu privind tema abordată şi data votării ei). „Se urmărea, printre altele, reducerea lo