Maşini care sfidează flăcările şi gravitaţia, goganţi pe patru roţi care strivesc automobile vechi şi multă aderalină, de asta au avut partea piteştenii care au luat parte la prima reprezentaţie de măestrie a cascadorilor de la trupa Neigert.
Iată imagini inedite din timpul show-ului automobilistic
Sute de piteşteni au stat la coadă pentru a prinde un loc la reprezentaţia oferită de către temerarii germani, aflaţi pentru prima dată la Piteşti. Au făcut maşinile să zboare, să tracî prin flăcări şi au condus pe două roţi, într-un echilibru perfect.
Cei cinci cascadori, Fernando, Claudia, Alexandro, Cristohpe şi Vivian i-au lăsat pe piteşteni fără respiraţie. Show-ul a ţinut mai bine de o oră şi a avut loc în parcarea de la Real, de la ora 19.30. Cascadorii vor oferi alte trei reprezentaţii azi, de la aceiaşi oră, şi mâine, de la ora 11.00, respectiv 19.30. Biletul costă 30 de lei la tribună şi 25 pentru cei care aleg să urmărească show-ul în picioare. De asemenea, spectatorii se pot fotografia cu giganticele Big Foot,alături de cascadorii care le conduc, care le vor oferi şi autografe.
Cascador la 5 ani
Cel mai tânăr membru al trupei este Fernando, care la doar cinci anişori deja este îndrăgostit de acest gen de spectacol. Performează însă pe vehicule potrivite vârstei lui, o trotinetă şi un mini-atv. Colegii lui de trupă s-au ţinut însă de lucruri mai serioase. Au ridicat maşinile pe două roţi şi au "defilat" astfel în faţa spectatorilor, au trecut prin flăcări, pe scurt s-au dat bine în spectacol. Show-ul a început cu nişte drifturi obişnuite însă atunci când au început adevăratele cacadorii pa patru roţi, publicul a exclamat "Uau!". "Este super! Chiar îşi merită banii. La început am zis că nu e mare lucru, că făceau nişte drifturi, dar cum a mers pe două roţi, se oprea şi apoi iar pleca şi mergea aşa încet. Ăsta da şofer!",