Patronul OTV Dan Diaconescu a ajuns sâmbătă la congresul PNŢCD, unde a fost invitat de Aurelian Pavelescu, candidat la preşedinţia partidului, potrivit NewsIn.
Diaconescu şi-a făcut apariţia în momentul citirii mesajelor primite din partea organizaţiilor similare din alte ţări membre UE şi din partea PPE. Aurelian Pavelescu l-a invitat pe realizatorul OTV la prezidiu, precizând că este un prieten vechi al său, însă acesta s-a aşezat în primul rând al sălii.
La congresul PNŢCD participă aproximativ 300 de persoane care urmează să aleagă viitorul preşedinte al partidului, după demisia lui Petre Miluţ, iar singurul candidat la această funcţie este Pavelescu.
Pe 25 iunie, Aurelian Pavelescu, a declarat la OTV în seara în care Dan Diaconescu a fost eliberat din închisoare, a spus că ţărăniştii ar putea colabora cu viitorul partid al lui Diaconescu. "Eu voi vorbi cu oamenii din partid, în calitate de preşedinte, pe 17 iulie va fi congresul PNŢCD, şi Dan Diaconescu eşti invitat oficial la congres. Acest partid istoric, care a avut atât de suferit mai ales după 2000 când a fost scos din politică pentru că a luptat împotriva sistemului, cred că suntem undeva de aceeaşi parte a baricadei şi cred că lucrurile s-ar putea mişca într-un sens comun", a arătat atunci Pavelescu.
Patronul OTV Dan Diaconescu a ajuns sâmbătă la congresul PNŢCD, unde a fost invitat de Aurelian Pavelescu, candidat la preşedinţia partidului, potrivit NewsIn.
Diaconescu şi-a făcut apariţia în momentul citirii mesajelor primite din partea organizaţiilor similare din alte ţări membre UE şi din partea PPE. Aurelian Pavelescu l-a invitat pe realizatorul OTV la prezidiu, precizând că este un prieten vechi al său, însă acesta s-a aşezat în primul rând al sălii.
La congresul PNŢCD participă aproximativ 300 de persoane care urmează să aleagă viitorul preşedinte al partidului, după