Depresia va fi boala secolului, iar asta arată cât de singuri suntem, deşi nu există indicii pentru inflaţia omului şi devalorizarea vieţii.

Cu cât suntem mai mulţi, cu atât ne îndepărtăm unii de alţii. La aproape 400 de ani de la scrierea versului „No man is an island", într-o eră a Europei Unite şi a zecilor de manuale care predau fericirea, iată-ne doar nişte insule. Comunicarea? O metodă excelentă de a vinde ce ai de vândut.

La ce bun să mai cauţi sensul vieţii, când cel al morţii e atât de lesne descifrabil? Avem nevoie de o a doua existenţă, prima ajungând doar pentru muncă, rate şi regrete. Lipim imagini monstruoase pe pachetele de ţigări, avertizând asupra efectelor nocive ale tutunului, iar la televizor spun că trebuie să bei doi litri de apă pentru o viaţă sănătoasă, grijă mare ca pesticidul să nu conţină cumva prea mult zahăr!, după care urmează ştiri cu crime, violuri, descarcerări şi nu există invitaţie mai bună la vizitarea hăului interior decât acel „Atenţie, vă avertizăm că imaginile care urmează sunt şocante".

Dar nu mai e nimic şocant, e doar simpla şi bătrâna moarte, care cunoaşte noi forme de prezentare, reduceri de preţ, un ambalaj în ton cu vremurile. S-a renunţat la coasă pentru un chip ceva mai luminos, iar primii clienţi nu au întârziat să apară: o femeie din Slobozia, un bărbat din Iaşi. Orice promoţie ţine trei zile, apoi o aşteptăm pe următoarea, prilej fericit pentru o creştere de interes în rândul publicului, organizarea câtorva priveghiuri telefonice, cu invitaţia de a începe săparea următoarele gropi.

Cât de fals sună acel „De ce?", întrebare pusă de toate ziarele şi posturile TV în cazul morţii Mădălinei Manole! Aproape o oră a fost filmat sicriul deschis. De ce? Un ziar a titrat „Povestea morţii Mădălinei Manole", ca şi cum nu doar viaţa ar fi ceva de povestit, un basm e şi sinuciderea. De ce? Un site se recoma