Ghita nu s-a nascut pe strazi.
A avut un camin. Ii apartinea pe atunci unei doamne in varsta, care locuia intr-o garsoniera. Cand aceasta a decedat, Ghita a ajuns pe strada. S-a aciuat pe langa o comunitate de pisici care traieste printre blocuri, dar nu s-a integrat niciodata cu adevarat. El nu sta ascuns printre tufele din gradini, ci pe alee, in drumul oamenilor, pe care ii priveste in ochi, plin de speranta: poate urmatorul trecator il va lua in brate, sa ii ofere din nou un camin.
Noi l-am descoperit de curand, ajuns deja intr-o stare jalnica - slab, plin de purici, cu blanita neingrijita, cu ochii stinsi, cu limbuta afara din gura si abia respirand. Cand l-am vazut prima data (trecand intamplator pe acea alee, pe care o ocolesc de obicei), Ghita statea (aproape zacea) pe carosabil, parca hotarat sa incheie de tot cu viata pe strazi. Neputand sa-l luam in casa, unde avem deja un motan necastrat, mare, gelos, teritorial (pe care il adoram si despre care am scris in "Formula AS" mai demult), am decis sa incercam sa-l salvam pe Ghita acolo, pe strada. Dupa ce ne-am consultat cu veterinarul nostru, am trecut la fapte, in chiar ziua in care l-am cunoscut. I-am pus o pipeta impotriva puricilor si i-am administrat o tableta impotriva parazitilor intestinali. L-am curatat cu servetele umede pentru pisici, pe codita si pe picioare, am inceput tratamentul cu antibiotice, pentru ca era foarte racit (de aceea statea cu limbuta iesita - nu putea respira decat cu greutate) si i-am dat vitamine. La inceput, nu prea voia sa manance, dar am aflat, stand de vorba cu doi-trei iubitori de animale din zona, care il hranesc si ei cateodata pe Ghita, ca el prefera carnita de pui, si mai putin hrana umeda, speciala pentru pisici. Nu poate manca hrana uscata (crantanele), dupa cum nu poate prinde nici soareci sau pasarele, fiindca ii lipsesc toti incisivii de jos. Dupa
