Peste 60 de şefi din învăţământ câştigă peste 3.000 de lei lunar, în timp ce alţii abia dacă depăşesc 1.200 de lei. Datele afişate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi (ISJ) arată că există chiar şi directori adjuncţi care au salarii mai mari decât şefii lor.
Luna trecută, pe site-ul ISJ au fost publicate salariile directorilor de licee, şcoli şi grădiniţe din judeţ. Pe ştat regăsim veniturile a 153 de directori de grădiniţe, cluburile elevilor din Călăraşi şi Olteniţa, dar şi pe cele ale directorilor de la Clubului Sportiv Şcolar şi Casa Corpului Didactic din localitate. Primul loc este ocupat de Alexandru Ruse, directorul Grupului Şcolar de Arte şi Meserii Olteniţa, cu un venit lunar net de 3.346 de lei şi cu o vechime în învăţământ de 31 de ani.
„Se ajunge la aceste salarii, deoarece sunt luate în calcul anumite criterii precum gradul didactic, gradaţia de merit, indemnizaţia de conducere, vechimea în muncă, orele suplimentare sau plata cu ora şi cumulul salariu-pensie“, a declarat profesorul Constantin Tudor, inspectorul general al ISJ Călăraşi.
Mai avuţi decât şefi
Cel de al doilea salariu ca mărime este cel înregistrat de Stela Berciu, directorul Grădiniţei cu program normal Ştefan cel Mare. Salariul ei este de 3.288 de lei, însă în luna mai, datorită orelor suplimentare, venitul său net a fost de 3.424 de lei. La Grupul Şcolar de Transporturi Auto, directorul adjunct Alexandra Climovschi are venitul mai mare decât directorul instituţiei, Aurelian Nicolescu. „Doamna director adjunct are salariu mai mare decât al meu pentru că predă de peste 40 de ani în învăţământ“, a declarat directorul. Aurelian Nicolescu are un câştig net de 2.813 lei, în timp ce subalterna lui primeşte 3.150 de lei. Pe acelaşi ştat îi regăsim pe alţi 7 directori ale căror venituri au depăşit în luna mai peste 3.000 de lei.
Cel mai mic salariu