Procurorul militar Viorel Siserman, care s-a ocupat de cazul Teodor Şuşman, a declarat ieri pentru citynews.ro că, în urma cercetărilor criminaliştilor, s-a stabilit că luptătorul anticomunist nu s-a sinucis. Mai exact, niciunul din cele şase gloanţe găsite în corpul şi craniul lui Şuşman nu provenea din puşca acestuia, ci cel mai probabil erau din armele ofiţerilor de Securitate care l-au urmărit.
Asta înseamnă că mărturiile oamenilor şi raportele Securităţii despre sinuciderea lui Şuşman sunt doar legendă, respectiv manipulare. De altfel, arheologul Gheorghe Petrov mi-a repetat de mai multe ori în timpul celor trei zile de deshumare că nu trebuie pus prea mare preţ pe Arhivele Securităţii , pentru că astfel ajungem să scriem istoria Securităţii şi nu istoria adevărată.
Dar, recunosc, pe mine noua ştire m-a dezamăgit un pic. Mi se părea oarecum eroică şi romantică sinuciderea lui Şuşman. Pe de altă parte, mă bucur că omul nu a vrut totuşi să renunţe la luptă şi a fost doborât fără voia lui. Mult mai realist decât mine, Marius Oprea nu a încercat nicio urmă de dezamăgire când am vorbit astăzi cu el: “Rezultatul cercetărilor certifică bănuielile pe care le-am avut de la bun început văzând cadavrul. Bănuiala mea e că a fost grav rănit în urma rafalei trase prin pereţii şurei, după care i-au tras un glonte în cap. Dezamăgit de vestea asta nu sunt. Mai degrabă preotul Boc ar trebui să fie, pentru că acum se dovedeşte că Şuşman nu era un sinucigaş aşa după cum susţinea când ne blestema că îl dezgropăm”.
PS: Nu mă pot abţine să nu mă gândesc cât de siguri, şi în acelaşi timp penibili, suntem noi când facem judecăţi de valoare asupra unora şi altora – Adrian Marino, spre exemplu – pe baza notelor informative găsite în dosare. Cred că securiştii râd şi cu fundul de noi, când văd cum luăm de bune tot ce ne-au pus ei la dispoziţie. Urmăreşte-ne pe Facebook