Intotdeauna am fost o revolutionara. Chiar cand lucrurile mergeau bine, eu trebuia sa gasesc ceva de schimbat, ceva de combatut. Imi venea sa iau pusca si sa plec la vanatoare de boieri. Dar ar fi trebuit sa am grija ce imi doresc. De mai bine de un an am plecat din Bucuresti spre tari mai calde. Mai precis in Italia. Si mai precis, in sudul Italiei. Am lasat parinti, casa si o slujba bunicica, in presa nationala, ca sa imi urmez calea inimii. Nici acum nu am habar daca am facut bine sau nu, dar stiu ca aproape in fiecare seara il invoc pe Topirceanu si am discutii aprinse cu el pe tema vietii la tara (va aminti de “meargă pictorii la tară/ ca să piară/de căldură si de praf !mie dati-mi străzi pavate/măturate, -/dati-mi cinematograf !”), pentru ca acum sunt experta.

Asadar, imi plac revolutiile, discutiile aprinse intre prieteni, in care demolezi sistemul la o bericica, etc. Iar viata mi-a trantit-o cum nu se putea mai bine. Am ajuns intr-un mediu in care e nevoie de o noua revolutie feminista. O sa va dau un exemplu real. Intr-o zi stateam in fata casei si citeam. La un momentdat apare o doamna foarte respectata in zona, pentru ca e cea mai tare in pregatit prajituri, si ma intreaba: “Ce faci, inveti?” “Nu. Citesc”. “Cum adica citesti? De ce?” “Pentru ca imi place foarte mult, ma relaxeaza si ma ajuta sa imi pun mintea in functiune” “Aha… Norocoasa mai esti. Eu nu am timp. Trebuie sa fac curatenie, ca am casa mare. Trebuie sa gatesc, sa am grija de copii cand vin de la scoala. Of, e bine sa fii tanar”. O femeie total adaptata la mediul in care traieste. Pentru ca in majoritatea caselor, singurele carti pe care le gasesti sunt cele de bucate. O femeie sudista care se respecta, isi petrece cea mai mare parte a zilei gatind masa de pranz, servind masa de pranz, strangand masa, curatind casa dupa pranz, incepand sa gateasca cina, servind cina, strangand masa d