Pe vaile cuprinse intre Muntii Zarand si Poiana Rusca, de o parte si de alta a soselei care merge de la Deva catre Arad, se afla 90 de biserici inscrise in patrimoniul national. Vechi de sute de ani, construite din lemn, pictate in culorile poienilor inflorite care le inconjoara, sunt minuni de frumusete si de credinta. Din pacate, minuni uitate, minuni pe care indiferenta le distruge mai tare decat ploile care le fac lemnul sa putrezeasca si decat vantul care le sterge culorile. Trecutul moare sub ochii nostri. Splendoarea vechilor biserici e lasata sa piara, inlocuita de hidosenia noilor biserici-conserva, invelite in tabla de staniol. Nu exista scuze pentru indiferenta oficiala. Nici o criza din lume nu ne da dreptul sa lasam sa dispara semnele identitatii noastre nationale. Locul lor e luat de NIMIC
CURECHIU. Fluturele din rama icoanei
De undeva, din varfurile salbaticite ale dealului, a coborat prima femeie, imbracata in negru. Mergea incet, cu pasi egali, acel mers de munte cu care oamenii de aici ar putea sa treaca, fara efort, cinci piscuri odata. Privind-o, simteam cum pasii ei fara graba coboara in sufletul meu si ma readuc la curgerea normala a universului. Ne-am asezat pe trunchiul de sub streasina bisericii de lemn. Departe se auzea apa raului sau erau doar salciile lovindu-si frunzele, in linistea adanca a satului Curechiu. Apoi au inceput sa se auda pasii infundati ai credinciosilor, urcand dealul, unul cate unul. "Ioi, c-o venit si epitropul nost", spune femeia de langa mine, ridicandu-se. Se deschide biserica. Se aprind lumanarile. Lumea e in asteptare. Fiecare om cu gandurile si rugaciunile lui. Pe chipurile arse de soare ale taranilor se vede emotia intalnirii ce va urma.
Sf. Nicolae - Curechiu Biserica este impodobita ca o mireasa. Stergare vechi, tesute in razboi, imbraca zecile de icoane ce acopera pereti
