Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supercupa României deschide balul: Complexul clujean

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 iulie 2010 ·

Unirea nu a bătut-o pe CFR Cluj niciodată, însă are o nouă ocazie în Supercupă. În cele opt partide din campionat, una în finala Cupei României şi una în Supercupă, ialomiţenii nu au câştigat niciodată.

Sezonul 2010-2011 se deschide astăzi oficial cu meciul din Supercupa României dintre CFR Cluj şi Unirea Urziceni. Un trofeu simbolic, important mai mult pentru moralul celor două echipe, dar în special pentru ialomiţeni. „Ar fi cazul să spargem şi noi gheaţa în Gruia, pentru că până acum nu am fost în stare să dăm nici măcar un gol. Nu ştiu de ce avem acest complex cu CFR. Ne dorim mult Supercupa, pentru că anul trecut am pierdut-o pe nedrept", a spus managerul Unirii, Mihai Stoica.

De partea cealaltă, clujenii se află în faţa celui de-al şaptelea trofeu în numai trei ani. „CFR este favorită în fotbalul din România prin statutul pe care şi l-a cucerit. Cu Urziceniul e un meci pe care îl vom câştiga ca să avem un început de sezon bun. Suntem cei mai puternici dintre cele 18 echipe din Liga I şi avem prima şansă la fiecare partidă", a spus Iuliu Mureşan la Digi Sport.

Partida de diseară este o bună oportunitate pentru clujeni să „prezinte" cluburilor europene jucătorii pe care doresc să-i vândă. Lacina Traore şi Yssouf Kone sunt cei vizaţi de eventuale transferuri, în acest sens, mai multe echipe din Germania, Anglia şi Franţa au anunţat că vor avea „emisari" la Supercupa României. Problema este că cei doi nu sunt anunţaţi titulari.

Telex

Câştigătoarea va primi doar trofeul. În afara Supercupei, echipa care va intra în posesia trofeului nu va mai primi niciun bonus financiar. Trofeul (foto) a fost cumpărat acum trei săptămâni de FRF. Are o înălţime de 75 de cm şi o greutate de 5 kg. Nu este transmisibil. Din încasările obţinute se vor dona 30 la sută sinistraţilor din Moldova.

Premieră. Este pentru prima dată când Supercupa României s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 54 minute
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°