Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facultăţile care nu te lasă să ai job

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 iulie 2010 ·

Uniunea Studenţilor din România (USR) a realizat topul celor mai grele facultăţi. Medicina, Geodezia, Automatica şi Arhitectura sunt facultăţile unde ai toate şansele să rămâi cu restanţe dacă lucrezi în timpul studiilor.

Potrivit unui studiu al USR, realizat pe un eşantion de 3.000 de studenţi din ţară, în perioada aprilie-iunie, cele mai solicitante facultăţi sunt Medicina, Geodezia, Cibernetica, Automatica şi Arhitectura.

Andreea a fost studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Capitală. Pentru că primea din ce în ce mai puţini bani de la părinţi, tânăra a fost nevoită să-şi găsească un loc de muncă. „Doar chiria mă costa 200 de euro în Bucureşti. Practic nu-mi mai puteam permite să mă întreţin, după ce tatăl meu şi-a pierdut locul de muncă, aşa că am început să lucrez ca ospătar la o terasă. Nu am mai ajuns la laboratoare şi am preferat să-mi îngheţ anul şi să reiau studiile după ce îşi găsesc părinţii loc de muncă“, a spus tânăra. Imediat după Medicină în topul realizat de studenţi se situează facultăţi din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti (UTCB). „Facultatea de Geodezie este foarte solicitantă. Exigenţele profesorilor sunt mari, mai ales că avem şi mulţi studenţi. Anul acesta, de pildă, am fost pe primul loc în ceea ce priveşte numărul înscrişilor, pe cele 200 de locuri subvenţionate de la bugetul de stat optând peste 400 de candidaţi. Studenţii trebuie să facă multe proiecte cartografice. Geodezia e o matematică foarte aplicată“, a explicat decanul Facultăţii de Geodezie din cadrul UTCB, Dumitru Onose.

Student la Medicină, responsabilitate socială

Şi facultăţile din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti sunt considerate solicitante.

„Foarte mulţi care au încercat să lucreze în paralel cu studiile au rămas cu restanţe. Dacă eşti student la Automatică, Telecomunicaţii sau Ene

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 21 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 57 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°