Adrian Năstase, preşedintele CN al PSD, a povestit despre relaţiile cu omologii şi cadourile lui Berlusconi, în cadrul emisiunii "Neconvenţional" de pe Antena 2."Berlusconi, la toate întâlnirile pe care le organiza cu prim-miniştri, întotdeauna oferea un ceas, ceasuri noi pe care le produceau cei din Italia. Mi-a oferit un ceas din titan, dar avea o semnificaţie de prietenie, e vorba de simbolul apartenenţei la un club", a povestit fostul premier, a carui declaratie a fost preluata de realitatea.net.
"E importantă capacitatea de a comunica dincolo de stereotipuri, dincolo de dosarele pe care le primim e nevoie de o anumită sclipire. Am fost criticat pentru aceste touch-uri personale, foarte multe dintre ele bazate pe întâmplări. Fiecare dintre marii lideri ai lumii are un anumit hobby, îşi trăieşte viaţa personală în afara politicii dacă înţelegi aceste lucruri contează foarte mult, înseamnă un avantaj pentru ţara pe care o reprezinţi", a încercat să se explice Năstase.
Dacă anul acesta pe 22 iunie, la împlinirea vârstei de 60 de ani, Năstase a primit de la colegi un tort în formă de tigru, familia s-a gândit să-i facă un cadou ceva mai sentimental. Două albume cu poze de la evenimente importante din viaţa fostului premier. Năstase se pregăteşte să sărbătorească pe 30 iulie şi nunta de argint.
"Au fost de fapt două albume, toate fotografiile sunt alb-negru în primul, iar celălalt este complet diferit legat de tot de evenimente din familie, de-a lungul vieţii noastre, eu am împlinit 55, el 60 şi în curând împlinim şi 25 de ani de căsnicie", a declarat Dana Năstase.
Adrian Năstase, preşedintele CN al PSD, a povestit despre relaţiile cu omologii şi cadourile lui Berlusconi, în cadrul emisiunii "Neconvenţional" de pe Antena 2."Berlusconi, la toate întâlnirile pe care le organiza cu prim-miniştri, întotdeauna oferea un ceas, ceasuri noi pe care le