Muzeul Unirii găzduieşte până pe 20 august expoziţia "Calamităţi în Iaşi în secolele XIX-XX", organizată de Arhivele Naţionale Iaşi şi Asociaţia Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor "Gheorghe Asachi" Iaşi. Sursa: Maria Craus
Sala expoziţională a Muzeului Unirii din Iaşi s-a transformat într-o sală de studiu pentru vizitatori. Arhivarii ieşeni au pus la cale o expoziţie inedită care oferă turiştilor şi localnicilor ocazia de a avea acces la documente vechi şi stampe valoroase ce recompun istoria Iaşiului.
Planşele foto şi documentele îngălbenite de trecerea timpului sunt mărturii ale epidemiilor, inundaţiilor, incendiilor, cutremurelor şi bombardamentelor care s-au abătut vreme de două secole asupra oraşului şi i-au marcat destinul.
"Chiar dacă vorbim de calamităţi, nota generală a acestei expoziţii este una optimistă, ea dovedeşte puterea de regenerare a acestui oraş. Iaşii au răni deschise, vii, alături de calamităţi, sistematizarea a făcut ca acest oraş să fie unul pe care mulţi nu l-am fi dorit aşa. Vizitatorii au ocazia să vadă ce transformări a suferit oraşul timp de două secole, care sunt lucrurile care au marcat iremediabil arhitectura urbei şi soarta locuitorilor ei. Calamităţile din Iaşi în secolele XIX-XX fac parte integrantă din istoria oraşului, noi le-am prezentat pe fiecare în parte, ele rezumă eforturile câtorva generaţii de a păstra intact patromoniul cultural al capitalei Moldovei", a declarat Cătălin Botoşineanu, directorul Arhivelor Naţionale Iaşi.
Inundaţiile din 1932, imortalizate de un fotograf-aviator
În cadrul expoziţiei, cel mai bine reprezentate sunt inundaţiile din Iaşi din anul 1932, prin 12 fotografii făcute din avion de fotograful-aviator Gheorghe Chessley pe 27 iulie 1932. Alte două fotografii cu inundaţiile care au afectat grav Iaşiul în acea perioadă au fost donate de un colec