În ciuda temperaturilor ridicate, circa 60 de clujeni au împrumutat până la ora 12.00 o bicicletă din standul pus la dispoziţie gratuit la Sala Sporturilor.Angajaţii „I Love Velo“ au reparat de la debutul proiectului circa 40 de biciclete, iar 15 din cele 150 sunt în permanenţă „trase pe dreapta“, din cauza clujenilor neglijenţi.
Împătimiţii plimbărilor cu bicicleta nu au ţinut azi cont de vremea caniculară. Peste 60 de clujeni au împrumutat până la ora 12.00 bicicletele de la Sala Sporturilor „Horia Demian“, puse la dispoziţie în cadrul proiectului de ecologie urbană „I love Velo“. La ora prânzului, coada la închiriat bibiclete pentru o plimbare de două ore prin oraş, se întindea pe câţiva metri. Printre cei care au ales să testeze în premieră ineditul proiect se află si câţiva tineri, aflaţi „în vizită“ la Cluj.
Pauză de studiu pe două roţi
Chiar dacă nu cunosc oraşul, Oana Năstăsache şi Isabela Iuraş, ambele din Galaţi, au ales să facă o pauză de studiu pe două roţi. Cele două au venit la Cluj miercuri pentru a susţine examenul de admitere la facultate, în cadrul Universităţii de Artă şi Design. „Am văzut mai multe biciclete în Parcul Central. Ne-am luat cu noi nişte prieteni şi am zis să facem o plimbare chiar dacă e cald“, a declarat Isabela Iuraş, de 19 ani din Galaţi. „E foarte interesant proiectul, păcat că nu sunt biciclete în mai multe locuri. Clujul e un oraş foarte occidental“, o completează Oana Năstăsache. Dacă eficienţa proiectului este certă şi distracţia pe măsură, nu acelaşi lucru se poate spune despre starea bicicletelor la returnare. Până acum, angajaţii „I Love Velo“ au reparat aproape 40 de biciclete, iar 15 din cele 150, numărul total al acestora, sunt în permanenţă „trase pe dreapta”, din cauza clujenilor neglijenţi.
Pagube minore
„Sunt defecţiuni minore, gen o roată spartă, o pedală îndoită,