Dacă salvarea noastră virtuală din alte vremuri, Bulă, s-ar trezi din uitare, aşa un mesaj i-ar scrie preşedintelui.
Domnule preşedinte, micuţele mele rânduri să vă găsească-n pace. Vă scriu pentru că sunteţi ultima mea - dar ce spun eu - ultima noastră speranţă. Şi mai ştiu că nimeni, absolut nimeni nu vă mai înţelege. Nici presa, nici cetăţenii, nici partidul pe care l-aţi condus din victorie în victorie. N-a mai rămas nimic din - cum să-i spun - mândra dumneavoastră flotă politică.
Nu zic asta ca să vă-ntristez. Aş sufla cu slabele mele puteri în pupa dumneavoastră, atât eu, cât şi atâţi oşteni credincioşi ai dvs, de dimineaţa până seara. Aş vrea să zbor, dar lumea nerecunoscătoare, mogulii (să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!), agenturili, duşmanii României şi rana din pulpă nu mă lasă. De aceea, din adâncul inimii, vă adresez această scrisorică în care, cu slabele-mi puteri, aduc prinos de dragoste, dar şi sfaturi folositoare. Nu-s neapărat din capul meu. Văzându-vă cum vă chinuiţi cu naţiunea asta nerecunoscătoare, simt că pot.
Întâi şi-ntâi, uitaţi de fondurile europene. Ştiu că-s multe şi că, pe hârtie, acoperă deficitul financiar al ţării. Tocmai de aia vă spun: uitaţi de ele. Nu pot fi accesate. Graşii bugetari care se ocupă de ele nu au şi nu vor avea niciodată de gând să le dea drumul către populaţie. Ce profit au? Lor ce le pică? Îi ştiţi bine, mai degrabă se dărâmă lumea decât să-şi plimbe hoitul până la raftul cu dosare. Deci banii ăia nu vor intra niciodată în România. Apoi, lăsaţi TVA-ul în pace. Răul s-a făcut, mortul de la groapă nu se mai dezgroapă. Dacă îl întoarceţi din drum, diferenţa aia de bani va intra în buzunarele căpuşelor de comercianţi. Îi ştiţi dvs, ăi de sug sudoarea poporului. Şi poporul tot pe domnia voastră va da vina.
Pe scurt, la ăştia nu merge cu vorba bună. Cu biciul, nene. Iertaţi-mă că am zis „nene", a fos
