În acest moment, la Galaţi numărul maxim de licenţe de taximetrie disponibile este 850, însă nimeni nu se înghesuie să le obţină. Dacă în urmă cu doi ani eliberarea licenţelor de taximetrie dura chiar şi 10-12 luni, acum nu mai există clienţi pentru ele.
Meseria de taximetrist, cândva una foarte prosperă, trece prin momente grele. Taximetriştii se tem pentru pâinea lor din cauza scăderii drastice a numărului de clienţi.
Viaţa pe datorie
Nicu Manole, un familist de 34 de ani, tatăl unei fetiţe de 12 ani, răsuflă greu când este întrebat despre situaţia actuală a taximetriştilor.
Pe lângă venitul pe care îl obţine din activitatea de taximetrist, el are şi un serviciu stabil: lucrează într-un spital, ca infirmier, dar chiar şi aşa se descurcă foarte greu cu banii
Bărbatul are datorii lunare (facturi, rate) de aproape 6.000 de lei pe care reuşeşte să le plătească cu mari eforturi.
Făcând o comparaţie cu anul 2008, Nicu Manole spune că venitul i s-a înjumătăţit, de la 150 de lei, la cel mult 70 de lei pe zi.
„Dacă ar creşte tariful, dacă am avea şi noi un tarif de noapte, ar fi ideal" , spune taximetristul.
Manole este de părere că meseria pe care o practică nu mai are viitor la Galaţi: „Din cauza tarifului mic în comparaţie cu cheltuielile pe care trebuie să le facem, majoritatea au renunţat la licenţe. Acum sunt şi taxele mari şi drumurile proaste".
Un alt taximetrist, Cristian Oprea (24 de ani), visa ca în maximum un an de zile de la obţinerea licenţei să-şi poată permite să închirieze o garsonieră.
Însă în anul 2009, când a obţinut-o, a trebuit să facă un împrumut pentru a plăti toate taxele necesare înscrierii maşinii conform cerinţelor în vigoare. Totul l-a costat peste 4.000 de lei, iar la momentul actual tânărul a reuşit să achite doar jumătate din sumă.
În urmă cu do