O cheama Pelaghia si traieste in satul Ribita din Muntii Apuseni. Are 83 de ani, a trecut prin razboi, inchisoare si deportare, si daca ii asculti povestea vietii, nu poti sa nu te intrebi de unde mai are femeia aceasta puterea de a zambi. Cum de nu i-a secat bucuria?
Scara mantuirii
Sta in fata mea, mandra ca o regina, cu capul drept si zambet subtire, abia inflorit pe obraz. Si privirea ii este regala: puternica, otelita, fatisa. In spatele ei, pe perete, se afla o icoana pe care o desprinde si o aseaza pe masa. Icoana copilariei. Zestrea sfanta pe care a deschis ochii rugaciunii, in satul Ieud, din Maramures, in familia lui Ioan si a Marcutei Iusco, oameni credinciosi, cu opt copii. E o icoana in culori sterse, in care Maica Domnului Il tine in brate pe Pruncul Sfant. In spatele ei e desenata o scara ce urca la cer. "Scara nevointelor si suferintelor peste care trebuie sa treci ca sa te poti inalta la lumina. Scara mantuirii. Daca ar sti omul cum se urca si cand se termina scara asta, bine ar fi. Pentru mine, ea a inceput in bucataria din Ieud, intr-o seara, in timp ce noi, toti copiii, insirati in genunchi, spuneam rugaciunea dinaintea somnului. Aceasta este prima amintire a mea despre familia in care m-am nascut. Am invatat rugaciunea unul de la altul, cei mai mici de la cei mai mari, cei nestiutori, de la cei mai rasariti. In vremea aceea, ma strigau Palaga. Asa erau numele pe-atunci: Palaga, Doca, Marie. Mai tarziu, cand am aflat de Sfanta Pelaghia, mi-am dat seama ca numele meu este luat de la o sfanta. Nu stiu unde sunt eu pe scara asta catre cer, unde am ajuns, dar cat am trait pana acuma, m-am straduit sa nu fac numele sfintei de ras. Cateodata, mi-i dor sa ma mai strige cineva cu numele vechi, Palaga, Palaguta. Ei, dac-am putea intoarce timpul inapoi..."
Un vis sfaramat
Ma straduiesc s-o ajut pe femeia din fat
