Nu ar trebui sa mire pe nimeni. Aprecierile elogioase la adresa Elenei Udrea din presa britanica nu sunt intamplatoare. Ele nu ar fi putut fi facute decat despre un politician care are ca moto, pe propriul blog, celebrul dicton “OMNIA MEA MECUM PORTO”. Din acel moment ar fi trebuit sa fie intuita capacitatea “superioara” de intelegere a naturii umane pe care ministrul nostru o dezvolta.
Ce alta recunoastere mai frumoasa si adecvata naturii umane a Elenei Udrea ar fi putut fi exprimata? Venind din partea unui cotidian prestigios, precum “The Independent”, asertiunile in legatura cu dimensiunile capacitatii de intelegere pe care le detine Elena Udrea nu mai pot fi contrazise. Ele trebuie primite si asumate ca atare. Toate criticile pe care aceeasi Udrea le-a incasat in presa occidentala palesc in comparatie cu aceasta viziune holist-umanista a jurnalistei Joan Smith – pentru care, probabil, pantofii cu toc reprezinta insasi filosofia ei de viata si esenta umanitatii, daca e sa ne luam dupa propriul blog. O adevarata Imelda Marcos a presei britanice.
Sa nu mai avem dubii. Acum intelegem cum a devenit Elena Udrea, inainte de toate, expresia cea mai potrivita a propriului moto – “Omnia mea mecum porto”. Caci ce altceva promoveaza ministrul nostru decat spiritul pur, ratiunea si modestia in tinuta si port? Ei bine, acum a venit si ceasul recunoasterii internationale a acestei spiritualitati si umanitati neobisnuite.
Intr-un articol ce nu jeneaza deloc prin laudele si aprecierile excesive facute ministrului Elena Udrea, jurnalista britanica explica cat de norocosi sunt romanii sa aiba o astfel de femeie in fruntea unui minister. Putin lucru, am putea spune tot mai convinsi, atata timp cat umanitatea Udrei nu se pogoara asupra noastra din functia de presedinte sau, cel putin, de pe pozitia de prim ministru.
Argumentul de baza al scriitoarei britanice
