Fanii Universităţii Cluj pot achiziţiona de astăzi abonamente la primele 10 partide ale echipei de pe teren propriu, a anunţat conducerea clubului pe site-ul oficial.
Preţurile abonamentelor variază între 100 şi 350 de lei, însă avantajul este că acestea sunt transmisibile. Abonamentele au fost puse în vânzare de astăzi, de la 12.00, la sediul clubului Universitatea Cluj, din cartierul Bună Ziua.
Preţurile abonamenteleor, pentru primele nouă meciuri din tur şi unul din retur, de pe teren propriu, costă 100 de lei la tribuna a II-a, 300 de lei la sectoarele din zona centrală a tribunei I şi 350 de lei la tribuna oficială.
Abonanamtele pot fi cumpărate astăzi până la ora 20.00, iar de mâine, orarul de achiziţionare va fi 9.00-18.00.
In acelaşi interval orar şi tot de mâine, doritorii vor putea cumpăra şi bilete, de la aceeaşi locaţie, iar în intervalul orar 10-22 vor putea achiziţiona tichete de la standul de prezentare al clubului din complexul comercial Iulius Mall.
Biletele costă între 15 lei, la tribuna a II-a şi 25 de lei la tribuna I, respectiv 40 de lei la tribuna oficială. Menţionăm că "U" Cluj va juca meciurile de pe teren propriu la Alba-Iulia.