In 1996, PNTCD era principalul partid al CDR, alianta care reusea sa rastoarne de la putere stanga neocomunista iliesciana instalata in fruntea Romaniei in decembrie 1989.
Dupa numai patru ani, taranistii aveau sa deconteze urias si exclusiv cei patru ani de guvernare. PNL si PD s-au salvat in extremis si au reusit, cum-necum, sa paseze fostului partener intreaga responsabilitate.
Dar daca e sa fim cinstiti, guvernarea CDR +PD nu a fost cea mai rea din cate a cunoscut Romania ultimilor 20 de ani. Victor Ciorbea a declansat cateva reforme esentiale, dar extrem de dureroase si costisitoare din punct de vedere electoral, in frunte cu liberalizarea cursului de schimb.
Radu Vasile a fost, intr-adevar, un episod jalnic, insa a fost urmat de cel mai performant premier roman. Mugur Isarescu a reusit intr-un an calmarea inflatiei si implementarea unei strategii economice pe termen mediu pe care, ulterior, Adrian Nasase nu a avut decat sa o respecte pentru a duce Romania in UE, dupa ce negocierile de aderare incepursera, sa nu uitam, tot in timpul guvernarii CDR.
Nu este chiar cel mai rau bilant posibil. Si totusi, dupa el, PNTCD a iesit, se pare definitiv, de pe prima scena politica. Ce a decontat? Senzatia de haos si permanenta discordie din interiorul guvrnarii de care partenerii, cel putin la fel de vinovati, s-au dezis cu mult mai usor. De ce ei au reusit si taranistii nu? Pentru ca liberalii si democratii aveau in acel moment lideri cu mult mai abili decat venerabilul Ion Diaconescu.
CDR, o constructie extrem de complicata, fusese gandita pentru un alt conducator, care a si reusit pana la urma, macar prin moartea sa impresionata, sa o duca la guvernare. Acolo insa, constructia s-a dovedit cu mult prea grea pentru umerii lui Ion Diaconescu.
Dar nu numai din acest motiv taranistii au ramas in groapa pol
