Pilotul echipei Napoca Rally Academy (NRA), Bogdan Marişca, s-a clasat pe locul 4 în Raliul Sibiului, desfăşurat vineri şi ieri. Concursul, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional, a fost câştigat de Gergo Szabo, care îl secondează pe Marişca în clasamentul general.
Bogdan Marişca s-a confruntat cu probeleme la maşină, făcând pană în ultima probă a concursului şi s-a clasat pe locul 4, conform portalului autorally.ro. Pilotul îşi propusese pentru etapa de la Sibiu o clasare pe podium.
Locurile 2 şi 3 au fost ocupate de Vali Porcişteanu, respectiv Titi Aur.
Marco Tempestini, tot de la NRA, a abandonat concursul.
Raliul Sibiului a reprezentat prima etapă desfăşurată pe macadam din cadrul Campionatului Naţional pe Raliuri.
După cinci etape, Marişca rămâne lider în Campionat, fiind urmat de Szabo. Mai sunt de disputat trei etape, toate pe macadam.