Însoţit de familie, preşedintele american Barack Obama a sosit, vineri, în Maine, pentru a-şi petrece sfârşitul de săptămână. Escapada sa nu a fost privită cu ochi buni de criticii care îl condamnă pe Obama că se gândeşte la relaxare, în loc să fie preocupat de pata de petrol din Golful Mexic.
Week-end-ul pe muntele Desert Island, unde se află parcul naţional Acadia, reprezintă cea de-a treia vacanţă pentru familia Obama, de la începutul crizei ecologice din Golful Mexic, la începutul lunii aprilie, informează CNN.
Republicanii au creat o pagină web unde critică "activităţile de relaxare sau greşelile" preşedintelui, în timpul dezastrului ecologic. Printre activităţile consemnate pe site se numără golful, participarea la concerte şi mini vacanţe în Asheville, Carolina de Nord, Chicago, Illinois, iar acum Maine.
Nici locul ales de Obama pentru petrecerea sfârşitului de săptămână nu a trecut neobservat. El este criticat că a ales o excursie în nord, în loc să aleagă zona Golfului, aşa cum chiar el i-a sfătuit pe americani să facă.
"Desigur, preşedinţii au dreptul la vacanţă, la fel ca toată lumea, dar trebuie să îşi aleagă momentul şi locaţia potrivită", a spus Brad Blakeman, un fost membru al personalului preşedintelui George W. Bush.