…uite un partid care va intra la gazeta de perete a istoriei sub rubrica “Asa nu!”. Va mai amintiti de gazetele de perete? Erau pretutindeni: in scoli, fabrici si in cooperativele agricole. Ba mai mult: la Brad, judetul Hunedoara, in coltul opus Postei, adicatelea in buricul targului, acolo unde Orasul Nou se intalnea cu Orasul Vechi, era un panou cu menirea de Gazeta de Perete a orasului (asa ii si zicea, nu exagerez). [Nota: Panoul exista si astazi, dar e acoperit cu anunturi de mica publicitate.] Faptul ca nu era nici “gazeta” si nici “de perete” conta mai putin. Ceea ce conta erau cele doua rubrici indispensabile: “Asa DA!” si “Asa NU!”. Timp pentru subtilitati n-avea nimeni. Cum n-are nici acum. Acum vor sa vanda un apartament, un caine sau un aspirator. Atunci, vroiau sa vanda modele exemplare. Asa Da, Asa NU. Simplu, la obiect.
Gazete de perete nu mai exista. PNTCD-ul, insa, da.
Vorba vine.
Din nefericire, daca partidul asta mai are un rol, acesta se limiteaza la cel de exemplu pentru “Gazeta de perete” a unei tari. La rubrica “Asa NU!”. Nu voi relua acum istoria maririi si decaderii celui mai important, probabil, partid din istoria Romaniei. Nici macar istoria post-decembrista. Un singur aspect e clar in aceasta istorie intortocheata – dupa Decembrie ‘89, PNTCD a fost partidul unui singur om: Corneliu Coposu. Seniorul. (Va suna cunoscut? Foarte bine.!) Coposu a repus PNT pe picioare, el l-a reinvatat sa mearga si, cu un drum, a reinvatat sa mearga un intreg popor. Vertical. In picioare.
Nu e lucru usor, odata ce-ai fost obisnuit o viata intreaga sa mergi in patru labe.
Corneliu Coposu a murit, insa. Si, spre deosebire de maur, nu isi facuse inca datoria. Datoria sa era se ne invete sa mergem biped. Drepti. Singuri. Datoria lui, ca si a lui Lycurgus, era nu doar sa ne repuna pe picioare ci sa ne si invete cum sa ne putem descurc
