Pentru copiii nematurizaţi deveniţi finanţişti ai secolului trecut, cazinoul a exercitat permanent o atracţie demnă de psihanaliză. De aceea, capitalis-mul casino, cu varianta sa românească, capitalismul de talcioc, au devenit nu doar instrumente de îmbogăţire rapidă a celor "curajoşi", ci "realităţi" de sine stătătoare, ba chiar un fel de principii pentru cons-trucţia unei lumi "mai bune". Puţin a contat care sunt consecinţele sociale sau economice ale acestui model social, câtă vreme scopul - îmbogăţirea - este atins. În fond, lumea nu poa-te oferi şanse egale pentru toţi. Unii câştigă, şi alţii pierd. Nu-i aşa de când lumea?! Şi, cum scopul scuză mijloacele, politicieni sau moralişti, ba chiar şi feţele bisericeşti, s-au transformat din gardieni ai bunei cuviinţe în jucători sau chibiţi ai celor ce joacă la ruletă. Iar "noul cazinou" nu mai e, precum în vechea accepţiune, un "local public" unde sunt permise jocuri de noroc, ci o nouă formă de societate în care (spaţiul) publicul nu îşi mai are sensul. Pentru că, dacă spaţiul public există, atunci Cazinoul ar trebui ţinut sub control. De unde şi ura fără margini împotriva statului, acest "părinte abuziv" care interzice copilului să joace tot ce are la ruletă. Dar când norocul şi jocul, şi nu munca, devin reguli de aur ale succesului în viaţă, clasicele valori burgheze şi tradiţia creştină sunt deja istorie. Restul e lobby şi marketing.

Criza economică mondială, trans-formată de iubitorii norocului şi ai "economiei ruletă" în depresiune, părea să schimbe datele problemei. Politicienii, surprinşi de amploarea crizei şi constrânşi de puţinătatea mijloacelor de intervenţie de care dis-puneau, au anunţat cu turle şi trâmbiţe noua eră a reglementărilor. Printre aceştia, Barack Obama părea unul dintre cei mai hotărâţi. După legea securităţii sociale, cea de-a doua mare reformă a lui Barack Obama ar fi trebuit să pe