O femeie din comuna covăsneană Belin a fost surprinsă de o viitură şi aproximativ 250 de gospodării din aceeaşi localitate au fost afectate, duminică după-amiază, de inundaţii, în urma ieşirii din matcă a pârâului cu acelaşi nume, din cauza ploilor torenţiale din zonă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Marius Tolvaj, a declarat că pârâul Belin a ieşit din matcă, duminică după-amiază, din cauza ploilor abundente, fiind afectate în jur de 250 de gospodării din comună, după cum anunţă Mediafax.
Citiţi şi: VIDEO O vijelie puternică a întrerupt o cursă de maşini 4X4 şi motociclete enduro
De asemenea, o femeie de 51 de ani a fost surprinsă de viitură, la ora transmiterii ştirii ea fiind în şoc hipotermic, în stare critică, şi fiind transportată cu ambulanţa la spital.
Conform sursei citate, în urma viiturii, a fost afectat şi podul în centrul comunei Belin, în prezent pompierii interveninnd la faţa locului pentru a înlătura efectele inundaţiilor.
Zeci de gospodării şi case din comuna covăsneană Belin au fost inundate, la sfârşitul lunii iunie, din cauza creşterii debitului pârâului Belin, ca urmare a ploilor torenţiale.