La fel de bine s-ar putea defini si ca "gandire de suporter de la peluza". Daca ai avea proasta inspiratie sa stai in mijlocul unei galerii - oricare ar fi ea - si sa te indoiesti de o decizie a arbitrului in favoarea echipei sustinute de cei din jur, reactia celor din preajma ta, va fi prompta si fara echivoc.
Asta... ca sa ramanem in cadrul unei exprimari eufemistice. In fapt, in cel mai fericit caz vei fi doar injurat, dupa ce vei fi acuzat ca esti un suporter al celeilalte echipe, infiltrat. Acest gen de gandire, hai sa o numim "fotbalistica" este poate cea mai pregnanta mostenire a unor vremuri care mi-ar fi placut sa se fi terminat definitiv in 1989.
Un "poet revolutionar" devenit celebru mai ales in zilele revolutiei, l-am numit aici pe Mircea Dinescu, spunea ca "am omorat un dictator, dar in noi s-au nascut altii similari". Nu l-as cita pe, uneori simpaticul, Mircea Dinescu, pentru tot ce a emis pe calea undelor sau in scris dupa acel an de pomina 1989,
Aici insa a avut indiscutabil dreptate. Probabil ca fiecaruia dintre noi i s-a ivit prilejul sa remarce cat de mult s-au radicalizat discutiile avute, mai ales pe teme politice, atat in societate, cat si in propriile familii.
Mai toti avem certitudini, mai toti suportam cu greu sa fim contrazisi. Cel mai simplu ar fi sa acuzam clasa politica in totalitate, pentru acest lucru. De parca aceasta asa-zisa clasa politica nu ar proveni tot din randul nostru.
Desigur, au existat campioni ai acestei radicalizari. Ei, cei care au avut si mijloace sa o faca, nu au ezitat sa instige o parte a populatiei impotriva celeilalte. Incet, incet, societatea s-a vrut impartita in "cei buni si cei rai".
Ai putea crede ca trecerea anilor a mai estompat aceste excese. Este suficient insa sa ai nefericita inspiratie sa intri intr-o polemica pe o tema politica cu
