- Prima parte -
Deciziile economice luate, sub impactul crizei, de către România în anul 2009 şi în prima parte a anului 2010 au constituit tema multor dezbateri publice. Unele întrebări legitime în legătură cu deciziile respective au rămas însă fără un răspuns concludent din cauza fie a unei politizări excesive a acestor dezbateri, fie a unor adevăruri nerostite, astfel:
- Cum s-a transformat pachetul de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale dintr-o centură de siguranţă într-o urgenţă?
- De ce România a fost nevoită să adopte măsuri de austeritate în loc de stimulente fiscale pentru redresarea economică?
- Care sunt resorturile unei creşteri economice sănătoase în anii viitori?
- Este decizia Curţii Constituţionale cu privire la reducerea cu 15% a pensiilor un precedent îngrijorător pentru guvernanţa economică?
* 1. Cum s-a transformat pachetul de împrumut cu FMI, CE şi alte instituţii financiare internaţionale dintr-o centură de siguranţă într-o urgenţă?
Definitivarea şi punerea în aplicare a pachetului de împrumut cu FMI, CE şi alte organizaţii financiare internaţionale, în sumă de aproape 20 de miliarde de euro, au devenit urgente din cauza vulnerabilităţii deosebite, creată economiei româneşti de către datoria externă pe termen scurt, făcută de sectorul privat - în principal, sistemul bancar, companiile de leasing şi alţi intermediari financiari.
La finele anului 2008, datoria externă pe termen scurt a fost raportată iniţial în mărime de 22,4 miliarde euro (raportul BNR pe anul 2008, pag. 115), corectată ulterior la nivelul de 20,6 miliarde euro.
Această datorie externă pe termen scurt era mai mare decât rezervele în valută, gestionate de către BNR, în sumă de 26,2 miliarde euro (la finele anului 2008), diminuate cu rezervele minime ob