Dacă ar fi avut talent la pictură, părintele Bica din Copşa Mare ar fi acum un cunoscut pictor sau restaurator de icoane. Dar fiindcă nu are talent, spune el, se mulţumeşte să picteze icoane pentru biserică, prieteni şi casă. Sursa: Oana Dan
Este preot de patru ani în comuna Biertan din judeţul Sibiu, dar şi apicultor, ca mulţi preoţi din zonele rurale. Ioan Cristian Bica este un om modest, copleşit de întâlnirea cu ziarişti de la Bucureşti.
Ne pofteşte în casa lui, peste drum de biserica ortodoxă din sat. A pregătit fursecuri şi un fagure proaspăt pentru noi. În timp ce îl taie, spre finalul vizitei noastre, când deja se simte mai relaxat, părintele devine foarte locvace, povestind despre nevoia de a fi înţepat de albinele pe care le creşte. „Sunt dependent de veninul lor”, glumeşte el şi ne oferă bucăţi delicioase de fagure.
„Mi-am umplut prietenii de icoane”
Un om de statură medie, uşor durduliu şi roşu în obraji, părintele Bica poartă straie bisericeşti şi ne povesteşte timid despre pasiunea sa din ultimii ani: pictatul icoanelor.
A terminat Teologia în Sibiu, unde a fost câţiva ani profesor şi cam pe atunci s-a gândit să picteze o icoană. Era în 2003 şi habar n-avea despre cromatică şi tipurile de vopseluri folosite de pictori. Dar asta nu l-a descurajat. Din primul salariu şi-a cumparat uleiuri, după ce o profesoară i-a spus că pe sticlă se pictează în ulei. Acesta, însă, se usca greu, în două-trei săptămâni. Nici asta nu l-a descurajat şi până astăzi, parintele Bica a pictat sute, poate mii de icoane, căci „cine le ţine socoteala”.
„În mod normal, în icoanele pe sticlă tradiţionale se foloseau culori de bază care se găseau în comunitate. Se amestecau cu gălbenuş de ou şi pigmenţi şi se folosea sticla facută manual, care era vălurită şi dădea o perspectivă inte