Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Bihor, prima reprezentaţie cu public (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, duminică 18 iulie 2010 ·

De la debutul pregătirilor, FC Bihor a jucat pentru prima oară în faţa propriilor suporteri, sâmbătă, pe stadionul municipal. Dacă era după actualii antrenori, acest meci nici nu trebuia jucat, dar s-a disputat din trei motive: în primul rând, jucătorii aveau programat un antrenament sâmbătă după amiază, apoi, FC Bihor apare în amicale ceva mai devreme decât alte echipe, iar al treilea motiv e şi mai simplu, meciul trebuia jucat pentru că fusese programat de mult timp.

Partida a avut o durată normală, de 90 de minute, două reprize a câte 45 de minute, însă, pentru cei de la FC Bihor jocul, a avut trei reprize, la fiecare jumătate de oră colectivul tehnic schimbând echipa aproape în totalitate.

Jocul a debutat, aşa cum era de aşteptat, cu oaspeţii în propria jumătate şi cu orădenii construind cu migală, într-un sistem 1-4-3-3 pe faza ofensivă şi 1-4-3-2-1 în cea defensivă. Ghiţ a mizat pe următorul 11 de debut: Bujor - Toc , Deaconescu, Muscă, Tegzeş - Danci, Mădălin Popa, Sorian - Chiş, Benţe, Fl. Pop.

Prima ocazie uriaşă de gol a avut-o Sorian, care a încercat o scăriţă în locul unui şut, iar Szasz s-a prins de execuţie, pentru ca tot el să scoată bomba expediată de Danci.

"Valea" a ripostat cu toate forţele

Prezent pe banca tehnică, de data aceasta ca adversar, fostul fundaş stânga al lui FC Bihor din anii 96-99 Şandor Csuri le-a cerut băieţilor săi să reziste prima repriză. "Doar primele 45 de minute ne interesează", a spus Csuri. Asta, pentru că Unirea s-a reunit luni şi nu a efectuat decât un antrenament în efectiv complet. În minutul 30, cei de la FC Bihor au schimbat aproape toată echipa, iar Csuri a exclamat: "Acum vom lua gol. Cei care intră sunt proaspeţi".

Bihorul a mizat pe: Bujor - Manea, Deaconescu, Muscă, Tegzeş - Bârsan, Copil, Danci - Bârză, Gomez, Markus. Iar premoniţia lui Csuri s-a adeverit imediat. În minutul

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un turist străin a fost grav rănit după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga

Ziare.com acum 20 minute
Un turist străin aflat în vacanță în România s-a accidentat grav după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga. Accidentul a fost anunțat, în ziua de 7 ianuarie 2025, de serviciul Salvamont Prahova, într-o postare pe Facebook. "Un turist st

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 2 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum o ora
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 3 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Opt ţări din nordul Europei promit să ajute Republica Moldova să facă faţă actualei crize energetice

News.ro acum 51 minute
Opt ţări din nordul Europei - Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania) - au publicat marţi o declaraţie comună în care au promis că vor colabora cu Comisia Europeană şi cu alţi parteneri-c

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 8 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 3 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 120 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/10°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°