Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacere de familie

Publicat in Adevarul, duminică 18 iulie 2010 · ·

Lider în Turul Franţei la ieşirea din Alpi, Andy Schleck calcă pe urmele tatălui său, Johnny, locotenent al unor câştigători ai „Marii Bucle“ în urmă cu patru decenii. Din 1961 încoace, Andy Schleck e singurul luxemburghez care a urcat pe podium în Il Giro şi Le Tour.

Nu puţini sunt cei care îl consideră campionul ciclismului mondial din anii ce vin. „Îl admir pentru că este foarte talentat pe bicicletă, însă în acelaşi timp rămâne şi foarte umil", spunea despre el Laurent Jalabert. Iar francezul era completat de un alt mare nume al ciclismului, Bernard Hinault: „M-a impresionat, cu adevărat. Îl cred capabil de orice".

Născut în 10 iunie 1985, în Marele Ducat Luxemburg, Andy Schleck a descoperit sportul cu pedale în familie. Bunicul său, Gustab, a participat la competiţii în anii ‘30, iar tatăl lui, Johnny, i-a ajutat pe Jan Janssen şi Luis Ocana să câştige Turul Franţei în 1968, respectiv în 1973. Nici fratele lui Andy, Frank, n-a putut rămâne departe de ciclismul pe şosea. Anul trecut, în Turul Franţei, el a ocupat locul 5, ratând de puţin podiumul.

Andy Schleck nu va risca aiurea

Cu toate că a dormit cu bicicleta alături de pat, Andy Schleck a intrat în competiţii abia la 16 ani. Şi aceasta pentru că părinţii săi l-au obligat să-şi vadă mai întâi de şcoală. De la început însă, el a demonstrat că „aşchia nu sare departe de trunchi", câştigând titlul de campion al Luxemburgului la juniori.

Debutul ca profesionist l-a făcut în 2005. A trecut mai întâi pe la Velo Club de Roubaix, l-a impresionat pe directorul sportiv Cyrille Guimard, cel prin mâna căruia au câţiva câştigători ai Turului Franţei: Laurent Fignon, Bernard Hinault sau Greg LeMond. Andy a ajuns însă la CSC, Bjarne Riis angajându-l ca stagiar la recomandarea lui Frank Schleck.

Anul trecut a terminat pe locul doi

În trei ani avea să parcurgă rapid toate etapele consac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°