Ziarul „Adevărul“ dă cuvântul „golanilor” care în primăvara anului 1990 au luptat cu neocomunismul.
Zilele trăite în Piaţa Universităţii au fost pentru mii de români cele mai frumoase din viaţă sau măcar din vremea tulbure a tranziţiei. Ziarul „Adevărul" a lansat, în a doua jumătate a lunii mai, un apel către cei care au fost martori la fenomenul „Piaţa Universităţii" şi la Mineriada din iunie 1990. De atunci, am primit zeci de mesaje la adresa scrisori@adevarul.ro. Publicăm astăzi fragmente din cele mai interesante istorii personale trăite în „zona liberă de neocomunism".
Citiţi şi:
Secretele Mineriadei / Bogdan Munteanu: „Mă rugam să mor sau să-mi pierd cunoştinţa“
Secretele Mineriadei / Bogdan Munteanu: „Primeam zilnic ameninţări cu moartea“
Amintiri de groază
„Pe data de 14.06.1990, pe la ora 9.00, am plecat cu un coleg de serviciu, Gigi Berdilă, de la «Prefabricate Militari» la Gara de Nord, pentru rezolvarea unor probleme de serviciu, la CFR Marfă.
Negăsind în birourile de la etajul doi pe cei cu care trebuia să dialogăm, am plecat spre Piaţa Victoriei, pentru că acolo ne purtau şiruri de mineri şi alte persoane răzleţe nedumerite. Am mers speriaţi prin Piaţa Buzeşti, Piaţa Victoriei, Bulevardul Ana Ipătescu, Bulevardul Bălcescu. Nu ştiam încotro s-o mai luăm văzând cum de pe lângă noi grupuri de câte patru-cinci mineri alergau şi luau în primire persoane şi le duceau la maşinile de poliţie, în strigăte, zornăituri de lanţuri, ameninţări cu topoare.
Ne-am oprit în faţa sediului PNL - agitaţie mare, geamuri sparte, lume multă. Un individ, având în mâini «dolari americani», ţipa: «Uite, cu dolarii ăştia vrea Câmpeanu să ne vândă ţara!» M-am apropiat de el şi l-am rugat: «Dă-mi, domnule, să văd şi eu un dolar, că n-am văzut în viaţa mea!». Am luat o hârtie şi când am întors-o, pe verso, foaia era goală. Mi-am
