Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Temperaturi de 40 de grade Celsius în Capitală

Publicat in Adevarul, duminică 18 iulie 2010 ·

Bucureştenii au avut de suferit ieri din cauza căldurii care a pus stăpânire pe Capitală, încă de la primele ore ale dimineţii. Aproape 350 de persoane au solicitat intervenţia ambulanţelor.

Până la ora 16.00, 17 persoane căzuseră în stradă alte 34 au chemat salvarea din cauză că aveau deja unele afecţiuni care s-au agravat în prezenţa căldurii. „Alte 160 de persoane au reprezentat urgenţe, nu se ştie însă câte din acestea au fost din cauza căldurii. Oricum, în caz de caniculă, de obicei numărul urgenţelor creşte”, a spus Alis Grasu, purtător de cuvânt la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov.

Termometrele au atins chiar şi 40 de grade, mai ales în zonele cu puţină verdeaţă, unde betoanele s-au încins şi au ridicat temperatura.

Canicula va mai dura şi următoarele zile, iar cei care sunt nevoiţi să iasă din casă în miezul zilei, să meargă la muncă sau la cumpărături, pot să ceară ajutorul farmaciştilor, în cazul în care li se face rău de la căldură.

Astfel, toate farmaciile din Capitală au şi rol de punct de prim-ajutor, bucureştenii pot intra să ceară un pahar cu apă rece sau să se adăpostească de razele soarelui.

De asemenea, Primăria Capitalei a amplasat 14 corturi anticaniculă dotate cu aer condiţionat şi dozatoare de apă, în parcuri şi în zonele Piaţa Universităţii, Piaţa Roma şi Unirii. Cei care prezintă stări de slăbiciune vor fi consultaţi de un specialist care are o trusă de prim-ajutor.

Interzis la fântâni arteziene

Bucureştenii care în anii trecuţi aveau obiceiul să se răcorească, în zilele fierbinţi, stând lângă fântânile arteziene, acum nu se mai pot bucura de acest privilegiu. Artezienele din Piaţa Unirii, care altădată erau pline de trecători, sunt acum păzite de gardieni. Oamenii nu înţeleg de ce li se interzice să stea cu picioarele în apă. „Ni s-a spus doar că nu avem voie să stăm pe marginea fântânii fă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 11 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 3 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum 2 ore
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Un nou AI poate să modeleze şi să proiecteze codul genetic pentru toate domeniile vieţii

HotNews acum o ora
În colaborare cu Nvidia şi reunind cercetători de la Universitatea Stanford, UC Berkeley şi UC San Francisco, Arc Institute a creat cel mai mare model AI pentru biologie, numit Evo 2. Noul AI a fost antrenat pe ADN-ul a peste 100.000 de specii din î

Regizorul Radu Jude țintește al doilea Urs de Aur cu filmul „Kontinental ’25”

HotNews acum o ora
Radu Jude a revenit, miercuri, la Festivalul de Film de la Berlin cu „Kontinental ’25”, un film despre criza morală a unui executor judecătoresc, care marchează încercarea regizorului român de a obţine un al doilea Urs de Aur după ce a câştigat prem

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 10 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-3°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-6°
joi

-6°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°