Deţine tot ce apărut până acum din colecţiile de carte "Adevărul". Nu pleacă în călătorii fără a citi înainte volumele despre muzee, pictori şi destinaţii turistice.
Colecţia de carte verde editată de Adevărul Holding, a celor 100 de opere literare obligatoriu de citit, a stârnit pasiuni nebănuite în Ploieşti. Angelica Ioniţă o tânără de 27 de ani, cu pregătire universitară şi activitate în domeniul bancar, preţuieşte atât de mult aceste volume, încât atunci când a comandat mobila pentru sufrageria apartamentului său a gândit şi un spaţiu special, foarte generos, pentru cărţile "Adevărul". "Mie îmi plac lucrurile simple şi elegante, şi îmi place foarte mult cum arată cărţile. Au şi un aer clasic, în acelaşi timp. Această colecţie a apărut chiar când mi-am cumpărat apartamentul. Mobila din sufragerie a fost făcută la sfârşit, şi, când am dat comandă, am ţinut cont să-mi încapă toate cele 100 de volume. Doream să ţin colecţia la vedere, pentru că sunt foarte mândră de ea. Bineînţeles că am făcut mai multe rafturi, eram convinsă că o să apară şi alte colecţii", explică tânăra, care mai spune că achiziţionează fiecare carte pentru că, până acum, din cauza jobului încărcat, nu prea a avut timp să mai citească aşa cum obişnuia în adolescenţă.
Este atrasă de concept Colecţia a atras-o, în primul rând, prin caracterul de recomandare pe care îl are. "Este excelent faptul că s-a făcut o selecţie de către editori. Dacă citeam o carte înainte, ceream unei persoane, părinţilor, prietenilor să-mi recomande ceva anume, nu îmi alegeam eu de una singură, la întâmplare, din librării. Tata mă ajută să-mi iau volumele, sunt abonată la această colecţie de 100 de opere de la "Adevărul". Părinţii mei vor să-mi lase astfel o moştenire culturală şi ceva pentru spirit. Bineînţeles, citesc cu mare plăcere şi ziarul, pe care îl găsesc interesant", susţine tânăra. Angelica Ioniţă