Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Cluj a reuşit „tripla“!

Publicat in Adevarul, duminică 18 iulie 2010 · ·

După campionat şi Cupa României, ardelenii au luat şi Supercupa, învingând-o pe Unirea Urziceni după o serie nebună de penaltyuri. Feţele lui Kivuvu: angolezul a marcat un supergol la primul său meci oficial pentru CFR Cluj şi a încântat pe toată lumea, apoi şi-a introdus singur mingea în poartă!

Unirea Urziceni şi CFR Cluj, două echipe ce au dominat fotbalul românesc în ultimii ani şi-au disputat pentru a doua oară consecutiv supremaţia în Supercupa României. Vara a adus sânge proaspăt în cele două tabere. Dacă Mihai Stoica se laudă cu repatrierea lui Neaga şi „întinerirea" lui Petre Marin, clujenii propun şi alte nume pentru noul sezon: Kivuvu, Hora sau Bjelanovici. Fotbalişti ce au arătat calitate, în special atacantul croat de 31 de ani, dar care încă nu au intrat în ritmul jocului impus de italianul Mandorlini.

De altfel, Kivuvu a fost şi înger şi demon pentru CFR Cluj. Nu a fost nevoie decât 12 minute din meci pentru ca fostul jucător al lui NEC Nijmegen să-şi demonstreze clasa. Şi, câteva secunde după pauză, ca să ne arate şi carenţele. Mai întâi, angolezul l-a întins serios pe Arlauskis cu un şut de la 30 de metri. Apoi a urmat şi golul: un şut exploziv, care l-a lăsat fără cuvinte pe portarul Unirii.

Meciul părea deja închis în favoarea clujenilor. CFR-ul juca sigur, etalându-şi achiziţiile de lux, care au lăsat pe bancă vedete ca Traore şi Bud! Numai că Dominique Kivuvu a risipit repede capitalul de simpatie câştigat după golul său, marcând în proprie poartă la o centrare în careu a lui Rică Neaga.

2-2 după prelungiri

Unirea a jucat apoi ce ştie mai bine. Cu o posesie sigură, trupa lui Levy a trimis meciul în prelungiri, unde a detonat bomba: Marinescu a marcat pentru 2-1 cu un şut din careu, iar ialomiţenii visau la prima victorie din istorie în faţa CFR-ului. I-a trezit repede Ciprian Deac, fotbalistul de naţională punctând ex

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum o ora
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 9 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°