Campionatele Naţionale de înot disputate săptămâna trecută în Bucureşti nu au adus nimic nou în peisajul din ce în ce mai tulbure al acestui sport. Practic, în afară evoluţiile uluitoarei Camelia Potec, care se ambiţionează să înoate la nivel înalt la 28 de ani, şi de retragerea oficială a lui Răzvan Florea, primul şi singurul reprezentant al nataţiei masculine româneşti care a urcat până acum pe podiumul olimpic, câştigător al medaliei de bronz la JO de la Atena în 2004, nimic nu a impresionat pozitiv la întrecerile celor mai valoroşi înotători din România. Cu atât mai trist este faptul că nici la Campionatele Europene de înot rezervate juniorilor, care au avut loc în Finlanda, în acelaşi timp cu Naţionalele, nu s-a remarcat nimeni.
Practic, aşa-numita generaţie de mâine creşte fără să strălucească nici măcar la categoriile mici de vârstă, unde performanţele se obţin infinit mai uşor decât la seniori. Vremurile când juniorii noştri reveneau de la competiţiile internaţionale de anvergură cu piepturile pline de medalii au apus demult şi, după cum merg lucrurile, este greu de crezut că vor reînvia în viitorul apropiat. Se întâmplă foarte des ca juniorii premianţi în competiţiile de anvergură să nu mai poată rămâne în topuri la seniori, dar este aproape imposibil ca înotătorii care n-au avut rezultate notabile la juniorat să urce pe podiumuri la seniori. Să nu mai vorbim că de multe ori înotătorii cu adevărat valoroşi nu numai că încep să emită pretenţii la medaliile seniorilor încă de la vremea junioratului, dar le şi cuceresc, cum a fost, de pildă, Diana Mocanu, dublă campioană olimpică la 16 ani, sau franţuzoaica Laure Manaudou, triplă campioană europeană şi multiplă medaliată olimpică la 18 ani. Or, cele mai bune rezultate ale juniorilor noştri la ultimele Europene sunt două locuri cinci, un loc şapte şi un loc nouă. Culmea este că, în faţa rezultatelor d
