Timp de mai bine de şase luni nou-născuţii din România au ieşit din maternitate nevaccinaţi, după ce producătorul naţional, Institutul Cantacuzino, nu mai poate produce vaccin, întrucât nu are toate autorizaţiile necesare. De fapt ce s-a întâmplat şi cum s-a ajuns ca pentru prima dată în istoria sa, acest institut să nu mai furnizeze vaccin? Fostul şi actualul ministru al sănătăţii, consiliul de administraţie al Institutului Cantacuzino, fostul şi actualul director general al Instituţiei, conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) au fost implicaţi în ultimul an în activitatea Institutului Cantacuzino, entitate care de anul trecut nu mai produce vaccin împotriva tuberculozei (BCG), folosit pentru copiii nou-născuţi de până la zece luni.
Medicii sunt de părere că situaţia este o problemă de securitate naţională şi spun că este trist că România a pierdut avantajul tocmai într-un domeniu în care excela cu ani în urmă.
"Este o situaţie foarte gravă şi o situaţie care ar trebui să ne îngrijoreze. România este una dintre primele ţări care au avut pionierat în vaccinuri şi cu o asemenea istorie trebuie luate măsuri pentru ca Institutul să producă. Este vorba de dezinteresul autorităţilor, care deşi ştiau că e obligatoriu GMP-ul, nu au acordat fonduri. Mi se pare că este o crimă faptul că o ţară care produce vaccinuri să piardă acest avantaj strategic. Dacă se întâmplă ceva şi nu se găseşte vaccin pe piaţa internaţională, ce facem?", spune Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiul Medicilor din România.
Iulian Fota, consilier prezidenţial pentru apărare şi securitate naţională în Administraţia Prezidenţială, spune că România are nevoie de un astfel de Institut care să fie al statului şi să producă rapid şi la preţuri rezonabile, dar că până acum nu a fost cazul ca în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) să se discute situaţia Inst