Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila, sub asediul forţelor de ordine

Publicat in Vocea Brailei, luni 19 iulie 2010 ·

* timp de două zile, efective mărite de poliţişti şi jandarmi au "invadat" oraşul, cu ocazia unei acţiuni organizate la nivel naţional, sub genericul "Municipii în siguranţă"

* zeci de maşini "de fiţe", în special "BMW" şi "Audi", au fost trase pe dreapta pentru verificări * barurile din oraş, inclusiv cele patronate de indivizi din lumea interlopă, au fost şi ele în atenţia oamenilor legii * printre localurile vizitate de poliţişti se numără şi cel patronat de "Piciu", de pe strada Comuna din Paris, unde s-au petrecut, în trecut, mai multe scandaluri

Forţe impresionante de poliţişti şi jandarmi au împânzit oraşul, în zilele de joi şi vineri, zeci de maşini "de fiţe" fiind trase pe dreapta pentru verificări. Barurile din oraş, inclusiv cele patronate de indivizi din lumea interlopă, au fost şi ele în atenţia oamenilor legii. Poliţiştii au fost prezenţi în toate zonele din municipiu, atât pe Faleză, în zona Grădinii Mari sau la intrările în oraş, cât şi în cartiere. Razia de proporţii, care a pus pe jar întreaga comunitate brăileană, mai ales pe indivizii certaţi cu legea, s-a desfăşurat în cadrul acţiunii "Municipii în Siguranţă", demarată la nivel naţional. Desfaşurată în sistem integrat cu efective mărite, acţiunea a avut ca scop prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul cetăţenilor, fiind coordonată de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, conducerea Poliţiei Municipiului şi adjunctul pe linie de ordine publică de la IPJ.

Astfel, în zilele de 15 iulie, între orele 16.00-19.00, şi 16 iulie 2010, între orele 18.00-22.00, poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, intervenţie rapidă, poliţie rutieră, poliţie rurală, din cadrul IPJ, în colaborare cu poliţişti de frontieră şi jandarmi, au

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 54 minute
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum o ora
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 3 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum 2 ore
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 4 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Nicușor Dan, de Ziua Europei: Celebrăm nu doar un proiect politic, ci o comunitate de VALORI / România trebuie să fie un stat care propune direcția

Gandul acum 2 ore
„România nu trebuie să fie un stat care doar primește direcția dată de Europa, ci unul care propune direcția în domenii cheie pentru viitorul nostru comun: arhitectura de securitate europeană, agricultura, extinderea UE către Republica Moldova și sp

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 3 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Polonia și Franța semnează vineri un tratat de cooperare, privind ajutorul reciproc, în caz de amenințare militară

Gandul acum 2 ore
Polonia și Franța vor semna vineri, 9 mai, un tratat bilateral de consolidare a cooperării, în ceea ce privește apărarea militară și resursele de energie, într-un gest de întărire a alianțelor dintre statele europene, privind securitatea, în context

Ciolacu și Bolojan, mesaje de Ziua Europei: Autostrăzile s-au făcut cu bani europeni / Viitorul României e european

Adevarul acum 3 ore
Fostul premier Marcel Ciolacu și președintele interimar Ilie Bolojan au transmis vineri, 9 mai, un mesaj cu ocazia Zilei Europei. Ciolacu a subliniat că „România s-a modernizat nu cu vorbe goale, ci cu bani europeni!”

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

7°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°