Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacia se pregăteşte să exporte la anul SUV-uri Duster de 1,5 mld. euro

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 iulie 2010 ·

Compania va produce 35 de Duster pe oră în ianuarie 2011, faţă de o cadenţă de 20 de unităţi acum.

Dacia va majora producţia modelului Duster de la 20 de unităţi pe oră în prezent la 25 de SUV-uri în octombrie şi ulterior la 35 de maşini la începutul anului viitor, pentru a reduce perioada de aşteptare a clienţilor, care în Europa de Vest ajunge până la şase luni.

"Ne preocupă extinderea capacităţii, dar aceasta trebuie să aibă loc şi la furnizori pentru ca şi aceştia să poată produce componentele necesare. Înregistrăm un efect favorabil în cazul modelului Duster care are un avans susţinut al vânzărilor", a spus Jérôme Olive, şeful Automobile Dacia într-un interviu pentru ZF. Duster va "împinge" astfel producţia constructorului de la Mioveni în acest an la 330.000 de autovehicule, aproape de capacitatea maximă, din care 90% vor reprezenta maşini vândute pe pieţele externe. În câteva luni de la demararea producţiei, Duster a urcat direct pe locul doi în ceea ce priveşte exporturile uzinei de la Mioveni după Sandero, nouă din zece SUV-uri fiind vândute către pieţe precum Franţa sau Germania.

Producţia SUV-ului Dacia de anul viitor ar putea ajunge la peste 120.000 de unităţi, potrivit calculelor ZF, cu o cadenţă zilnică de peste 460 de maşini, faţă de 260 în prezent. Astfel, valoarea exporturilor Duster în 2011 va fi de peste 1,5 mld. euro, potrivit calculelor ZF, ceea ce ar însemna aproximativ 5% din exporturile României. Cumulat cu cele ale celorlalte modele Dacia, ar putea depăşi nivelul de 10% din exporturi.

La începutul lunii iulie erau în derulare 35.500 de comenzi pentru SUV-ul autohton, din care peste 30.000 de unităţi proveneau din Europa de Vest. Până la finele lunii iunie în România s-au livrat peste 1.500 de SUV-uri produse la Mioveni, dintr-un total de peste 3.000 de comenzi. Majoritatea clienţilor atât din România, cât ş

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la urne la ora 14 se apropie de cea din turul I din 2019

HotNews acum 32 minute
Prezența la vot, în România, la ora 14, a fost 24,67%, mai mică decât cea de la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019, când a fost 25%. 4.456.000 de români au votat până la ora 14, în țară,potrivit datelor de pe site-ul AEP. Numărul este m

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 56 minute
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum 35 minute
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum o ora
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 2 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

CTP, reacție la tăcerea lui Klaus Iohannis din ziua alegerilor prezidențiale: „Prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani”

Libertatea acum 56 minute
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a atacat dur pe Klaus Iohannis, duminică, după ce președintele nu a răspuns la nicio întrebare a presei când a mers să voteze la alegerile prezidențiale.

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum 2 ore
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

Vremea

București
acum

dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°