Vicepreşedintele PC Maria Grapini a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Satu Mare, că parlamentarii acestui partid vor vota orice moţiune de schimbare a Guvernului Boc. "Vom susţine orice iniţiativă de schimbare a actualului Guvern. Nimic nu este mai rău decât continuarea cu acest guvern care pe de o parte nu are credibilitate, pe de alta nu are lider. Putem avea un lider în momentul în care, cred eu, poate să stăpânească o strategie coerentă, iar acum fiecare minister şi ministru este cu alte măsuri. Această nenorocire care a venit peste criza economică mondială şi europeană ne-a amplificat pe termen lung problemele sociale şi economice", a spus Maria Grapini.
După cum transmite Agerpres, vicepreşedintele PC a criticat măsurile guvernului împotriva crizei, spunând că tăierea salariilor cu 25% este o aberaţie, Codului Fiscal i s-a făcut "harakiri" iar agricultura este abandonată. Potrivit vicepreşedintelui conservator, la alegerile locale şi parlamentare din 2012 PC va avea candidaţi proprii, considerând că prin alianţa cu PSD de la alegerile trecute reprezentanţii conservatori nu au fost foarte vizibili.
Vicepreşedintele PC Maria Grapini a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Satu Mare, că parlamentarii acestui partid vor vota orice moţiune de schimbare a Guvernului Boc. "Vom susţine orice iniţiativă de schimbare a actualului Guvern. Nimic nu este mai rău decât continuarea cu acest guvern care pe de o parte nu are credibilitate, pe de alta nu are lider. Putem avea un lider în momentul în care, cred eu, poate să stăpânească o strategie coerentă, iar acum fiecare minister şi ministru este cu alte măsuri. Această nenorocire care a venit peste criza economică mondială şi europeană ne-a amplificat pe termen lung problemele sociale şi economice", a spus Maria Grapini.
După cum transmite Agerpres, vicepreşedintele