Consiliul de Administraţie (CA) al BVB a aprobat introducerea la tranzacţionare a unor produse structurate emise de banca austriacă de investiţii Raiffeisen Centrobank, aceasta fiind a doua instituţie de credit care va lista la bursa de la Bucureşti acest tip de valori mobiliare, după Erste (EBS).
Deocamdată, Raiffeisen Centrobank nu a publicat lista produselor structurate care vor fi listate la BVB şi nici nu a precizat ce active suport vor putea fi tranzacţionate.
Erste Group Bank, acţionarul majoritar al BCR, a listat săptămâna trecută nouă serii de certificate cu activ suport pe aur, petrol şi indicele DAX, al bursei de la Frankfurt. Certificatele sunt de tip index şi turbo. Certificate index vor ajunge la maturitate în septembrie 2012, în timp ce scadenţa pentru certificatele turbo a fost stabilită pentru septembrie 2011. Tranzacţiile cu certificate emise de Erste s-au ridicat la circa 20.000 de euro pe zi în primele şapte zile de tranzacţionare.
Produsele structurate pot avea la bază o gamă largă de active suport, precum indici bursieri sau curs valutar, aur, petrol sau orice altă marfă, combinaţii de active şi instrumente financiare. Aceste instrumente sunt de regulă emise de băncile de investiţii sau fondurile de investiţii, în baza unui prospect de emisiune, şi sunt adaptate la profilul de risc al investitorilor.
Consiliul de Administraţie al BVB a aprobat joi şi listarea unei emisiuni de obligaţiuni a Primăriei Iaşi, în valoare de 100 mil. lei (IAS28A). Municipalitatea a vândut la sfârşitul lunii mai obligaţiuni de 100 mil. lei, cu scadenţă în 2018. Titlurile au fost cumpărate integral de Dexia Kommunalkredit Bank Vienna în a doua zi a ofertei.
Consiliul de Administraţie (CA) al BVB a aprobat introducerea la tranzacţionare a unor produse structurate emise de banca austriacă de investiţii Raiffeisen Centrobank, aceasta fiin