Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chişu, IFB: Începe să-mi fie teamă de pieţe externe, care se căznesc să crească

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 iulie 2010 ·

Brokerii se aşteaptă şi în această săptămână la evoluţii laterale pe piaţa locală, fară volatilitate şi pe volume în continuare în scădere, în condiţiile în care evoluţia este dată de climatul extern uşor favorabil şi situaţia economică internă incertă. "Bursa a căzut într-un derizoriu în această perioadă, în care nici cumpărătorii şi nici vânzătorii nu sunt dornici să fie activi în piaţă. Vânzătorii sunt de părere că situaţia internaţională pare să se îmbunătăţească, în timp ce cumpărătorii devin şi mai precauţi pe fondul situaţiei economice interne tot mai incerte. Astfel, când internul este prost, iar externul cel puţin stabil, bursa are o evoluţie egală cu zero", a declarat Mihai Chişu, broker în cadrul societăţii de intermediere IFB Finwest.

În ultimele două săptămâni, volumele de tranzacţionare de pe piaţa locală au înregistrat o scădere continuă, în ultimele şedinţe lichiditatea pieţei fiind de puţin peste 1 mil. euro. Indicii au marcat evoluţii laterale în toată această perioadă, indicele BET coborând de la începutul lunii cu aproape 0,4%, în timp ce indicele societăţilor financaire BET-FI a urcat cu 0,3% faţă de referinţă. Vineri, lichiditatea pieţei

s-a ridicat la puţin peste 1,6 mil. euro, iar volumul de tranzacţionare nu a depăşit 7,8 milioane de acţiuni.

Cel mai mare rulaj de vineri l-au înregistrat acţiunile BRD, de peste 2,4 mil. lei, în timp ce cotaţia titlurilor bancare a urcat cu puţin peste 0,9% faţă de referinţă. În top au urmat acţiunile SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 1,3 mil. lei, însă titlurile au pierdut 0,8% faţă de nivelul de referinţă. Cea mai mare scădere de la categoria SIF-uri a fost însă înregistrată de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu o corecţie de peste 1% faţă de referinţă.

"Evoluţiile depind de când se va rupe acest echilibru între extern şi intern. Dacă pe extern încep să vadă reduceri de preţuri, a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 42 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum o ora
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Cod roşu de vânt puternic în mai multe județe. Rafale și de 120 km pe oră în Cluj

HotNews acum 34 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, până la

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum o ora
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Alegeri prezidenţiale 2024 au început. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 28 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 12 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°